Regiotrans pornește din nou

Precum am mai raportat, întreprinderea Regiotrans a suspendat printre altele și cursa Brașov-Brețcu. Mulțumită intervenției lui István Zoltán, fost secretar de stat la transporturi, în decursul a câtorva zile repornește transportul de persoane pe ruta amintită.

Curățenie generală la sfârșitul săptămânii!

O dată cu topirea zăpezii, lumea devine mai pestriță, mai colorată, așa cum își încearcă puterea Soarele, din ce în ce mai multe floricele își scot căpșorul din pământ. Din păcate, așa este și cu grămezile de gunoi, care se ivesc în oraș și în împrejurimile lui: devine din ce în ce mai vizibil cât de iresponsabil mânuim deșeurile care se formează în gospodăria noastră.

Ajutor de lapte praf

De luni din nou poate fi scos ajutorul prescris pe rețeta februarie pentru mămici și sugacii lor. Cei vizați se pot prezenta zilnic între orele 9-12 la cantina socială, cu prezentarea rețetei și a cărții de identitate.

Din nou Academie Kós Károly

Următoarea expunere din Târgu Secuiesc din seria de expuneri istorice cu titlul de la Varna până la Mohács: Ascensiunea Imperiului Otoman și căderea Monarhiei Maghiare va avea loc la 27 martie 2015, cu începere de la ora 18, în Galeria Kosztándi. Prezentator este Fodor Pál, doctorul Academiei de Științe Maghiare, directorul general al Centrului de Cercetare al Științei de Filologie, directorul TTI.

Au avut mare succes Taurii, au bătătorit în gheață adversarii

Jucătorii de hochei din categoria de vârstă U12 ai HC Taurii din Târgu Secuiesc se află în urma unei perioade agitate, deoarece nu demult și-au fructificat cunoștințele la un turneu din Elveția, respectiv la sfârșitul săptămânii trecute au obținut victoria de cupă la Galați.

KSE U16: Secretul succesului credința în sine

În sezonul din acest an echipa de baschet de categoria de vârstă U16 SE din Târgu Secuiesc prestează excelent, fetele se află în frunte în grupa lor de semifinală foarte puternică și se pregătesc să depășească clasamentul pe locul șase al semifinalei din anul trecut. Am discutat cu cei șase ași ai echipei, invitate și în cadrul selecționatei în categoria de vârstă, cu Voloncs Orsolya, Bartók Rita, Csurulya Helga și Biszak Boglárka despre relația lor cu această ramură sportivă, despre revelațiile lor și despre planurile lor.

Temporar autobuze în loc de tren

În perioada trecută la Consiliul Județean Covasna au sosit mai multe reclamații din cauza opririi trenului dintre Brașov-Brețcu, aparținătoare societății Regiotrans, din cauza dificultăților de circulație. Administrația județeană – deși nu aparține în competența sa – va face pași în acest caz.

Dr. Csernus Imre pentru întâia data la Târgu Secuiesc

Dr. Csernus Imre, renumitul psihiatru din Ungaria, ține pentru prima oară conferință la Târgu Secuiesc, la 28 martie, sâmbătă de la ora 19 în sala mare a Casei de Cultură Vigadó. La conferințele sale doctorul Csernus se adresează cu drag auditoriului, se bucură dacă și membri publicului își spun propriul punct de vedere.

Bányavakság la Teatrul Orășenesc

Ca ultim spectacol al stagiunii 2014/2015 Teatrul Orășenesc din Târgu Secuiesc privește în turneu coproducția trupei Tompa Miklós al Teatrului Național din Târgu Mureș și a Studioului Yorick, Bányavakság. A doua piesă a trilogiei-Bányavidék a lui Székely Csaba poate fi vizionată la 30 martie, luni de la ora 19 de cei cu abonament Toldi și Boér Géza, la 31 martie, marți de la ora 19 de cei cu abonament Gábor Áron în Casa de Cultură Vigadó. Prima piesă a trilogiei, Bányavirág a putut fi vizionată de spectatori în mai 2013.

Reînnoiesc cartierul Bethlen Gábor

După odihna de iarnă încep din nou în oraș lucrările de aranjare a spațiilor și de reparație a drumurilor. Conforest S.A lucrează deja în toi în strada Gării, între timp cei însărcinați de primărie în această săptămână lucrează pe planul de reînnoire al cartierului Bethlen aflat de ani buni într-o stare foarte rea.

Iochom Zsolt în Calendarul Națiunii

Parlamentul Ungariei a declarat în anul trecut în decembrie 16 martie ziua steagului maghiar și a stemei. Cu această ocazie au organizat la Budapesta luni seara a zecea Gală jubiliară a Tricolorului Maghiar, în Palatul Stefánia, unde au fost reprezentate treizeci de țări.

Program de gală înălțător

Casa de Cultură Vigadó din Târgu Secuiesc a prezentat duminică seara un program de gală, aducând omagiu sărbătoririi naționale, cu titlul Țara mea, tu totul pentru mine! – în regizarea lui Lung László Zsolt, actor, directorul instituției.