O dată cu topirea zăpezii, lumea devine mai pestriță, mai colorată, așa cum își încearcă puterea Soarele, din ce în ce mai multe floricele își scot căpșorul din pământ. Din păcate, așa este și cu grămezile de gunoi, care se ivesc în oraș și în împrejurimile lui: devine din ce în ce mai vizibil cât de iresponsabil mânuim deșeurile care se formează în gospodăria noastră.

 

L-am întrebat pe Becsek Antal, specialistul de protecția mediului al Primăriei, cât de multe poate vedea omul, dacă face o plimbare în hotarul care înconjoară orașul, înainte de desfacerea coroanelor de frunziș. „Din păcate mai dăinuie în împrejurimile noastre practica că oamenii încarcă în mașină și căruță gunoiul adunat acasă și îl duc pe malul pârâului sau pe suprafețe agricole aflate în hotarul orașului. Mai nou »ne civilizăm« în acest domeniu: aproape săptămânal găsim pachete de gunoi așezate în saci dinainte” – ne informează consultantul.

 

În ciuda faptului că legea de protecția mediului, respectiv după regulile aduse de hotărârea de consiliu în 2002, poate primi o amendă consistentă acela care împrăștie gunoiul pe teritoriul public, noi și noi încărcături decolează la marginile orașului. „Ies la iveală lucruri cu totul surprinzătoare, dacă omul se uită în conținutul mormanelor”, este de părere Becsek, după care de aceea este problematică prinderea asupra faptei, căci descărcarea se întâmplă, de cele mai multe ori, sub vălul nopții.

 

Și după Zonda Balázs, conducătorul SC. Gosp-Com Srl. este o mare dezordine în oraș în ceea ce privește adunarea gunoiului și depunerea lui: nu reușesc să accentueze destul că de exemplu dărâmătura din construcții nu e gunoi de gospodărie, nu poate fi descărcată doar așa în container, să nu dea Dumnezeu, lângă container. „Doar bunul simț ne mai călăuzește atunci când adunăm această murdărie »accesorie«, pentru ca ceilalți locatari, care plătesc în mod cinstit, să nu sufere din cauza iresponsabililor. După regulile aflate în vigoare în prezent – deoarece UE ne-a constrâns să închidem groapa de gunoi din cauze de igienă publică -, dacă cineva ar dori să predea sfărâmături, trebuie să cheme firma noastră, să ceară container separat și să plătească cheltuielile de transport, (70 lei/ m³). Nici deșeurile provenite din curățarea grădinii, din gospodărie nu avem voie să-l turnăm în gunoiul de gospodărie, acesta trebuie compostat sau trebuie cerut din nou container separat de la SC. Gosp-Com Srl. Nici nu trebuie să vă spun că puțini respectă acest lucru”, rezumă directorul.

 

Ca o dată cu încălzirea vremii orașul să poată aștepta demn încolțirea, SC. Gosp-Com Srl și Primăria organizează o acțiune de degajare și de curățenie generală la sfârșitul săptămânii, când puteți scăpa apoi de gunoiul de toate felurile, incluzând deșeurile refolosibile și periculoase, dar încă și mobilele. Patru brigăzi de curățare vor „patrula” vineri și sâmbătă, începând cu intrările în oraș, ca să curețe drumul, trotuarele, spațiile verzi. SC Gosp-Com Srl va curăța insulele de gunoi, spală containerele, respectiv așteaptă în punctele de adunare deșeurile refolosibile. „Sperăm că, o dată cu trecerea timpului, și cei din Târgu Secuiesc vor mânui gunoiul mai conștient deșeurile formate în gospodărie și vom ajunge cu câțiva pași mai aproape de obținerea titlului de Orașul reciclării”, și-a încheiat ideea Zonda Balázs.


Invalid Displayed Gallery


25 martie 2015