Viața publică

Semafoare inteligente vor ajuta circulația
La ședința ordinară a Consiliului Local din Târgu Secuiesc au figurat șapte puncte de pe ordinea de zi, precum și diverse.

Ajutor de încălzire 2019–2020
Primăria Municipiului Târgu Secuiesc anunţă că începând cu data de 21.10.2019 se pot solicita și depune cererile și declarațiile pe propria răspundere pentru ajutorul de încălzire. Beneficiază de ajutor de încălzire persoanele/familiile la care venitul net pe membru de familie nu depășește 750 lei și nu dețin în proprietate nici unul dintre bunurile enumerate în lista de excludere.

Delegație olandeză la Târgu Secuiesc
Săptămâna trecută, o delegație de șapte membri ai orașului înfrățit Maassluis din Olanda a vizitat orașul Târgu Secuiesc. Pe parcursul întâlnirii s-a formulat că vor să așeze pe baze noi colaborarea dintre cele două localități. Începând cu doi noiembrie 2015 a fost numit cu ordin regal primar în Maassluis dr. T. J. (Edo) Haan, iar edilul orașului înfrățit n-a fost încă până acum la Târgu Secuiesc, asta s-a întâmplat acum.

Bani europeni pentru orașele mici
Mulțumită modificării UDMR-ului, vor putea avea apoi parte de finanțare europeană optsprezece orașe din Transilvania. Conform proiectului, s-ar putea înființa noi zone metropolitane, după care însă s-ar putea introduce proiecte de sprijin pentru investiții. Bokor Tibor, primarul din Târgu Secuiesc, a expus: asta ar fi un mare sprijin pentru orașele mici.

A fost numit un nou consilier
La ședința de ieri a Consiliului Local din Târgu Secuiesc a fost numit un nou consilier și a fost modificat și bugetul. Totodată, consiliul a acceptat ca donație un teren și un vehicul.

Lucrare amplă la biserica minoriților din Kanta
Primarul Bokor Tibor, senatorul Fejér László Ödön și firma executantă au ținut ieri la biserica minoriților din Kanta o conferință de presă, în cadrul căreia au avut prilejul de a vedea și lucrările care se desfășoară acolo. Reînnoirea înaintează bine, s-a reușit rezolvarea mai multor probleme, însă imobilul încă tot mai are părți periculoase.

S-a reînnoit una din clădirile liceului Nagy Mózes
Clădirile principală și B ale liceului din Kanta constituie din 2010 proprietatea Statusului Romano-Catolic din Transilvania, mulțumită lor în 2013 a fost reînnoită structura acoperișului clădirii principale și a fost acoperită cu țiglă, iar în vară i-a venit rândul și renovării imobilului mai mic.

Extinderea și dotarea infrastructurii ambulatorii în municipiul Târgu Secuiesc
A fost semnat contractul pentru extinderea și dotarea infrastructurii ambulatorii din Târgu Secuiesc. Pe lângă renovarea clădirii existente, o nouă aripă va fi adăugată la unitatea de sănătate, care va fi dotată cu cabinete medicale suplimentare. Durata de realizare estimată a investiţiei este de 24 luni.

Trei persoane primesc premiul Pro Urbe
În cadrul zilelor orașului, la data de 29 august Dr. Vitális Sándor, medic primar, Deme László profesor, fostul director al Liceului Teoretic Nagy Mózes Líceum și sculptorul Vetró András vor primi în acest an premiul Pro Urbe, acordat de Primăria Municipiului Târgu Secuiesc.

O firmă va administra iluminatul public
La ședința ordinară a consiliului din Târgu Secuiesc au figurat patru puncte de pe ordinea de zi. Printre altele, colegiul a decis și despre închirierea iluminatului public.

Indicatoare solare în străzile reînnoite
S-a aflat de la viceprimarul Derzsi Gyula că primele cinci indicatoare solare de circulație care semnalizează trecerea de pietoni au fost montate de către firma Construcția de Drumuri și Poduri județene, după modernizarea străzii Gării – și când s-a văzut cât de econome sunt acestea, primăria a cumpărat alte treizeci și șase de indicatoare de avertizare înzestrate cu semnalizator.

În atenția comercianților – Înscriere la Târgul de Toamnă din Târgu Secuiesc
Primăria Târgu Secuiesc așteaptă înscrierea comercianților la zilele orașului Târgul de Toamnă, care se va desfășura între 29 august – 1 septembrie a.c. Vânzătorii înscriși sunt rugați să prezinte la eveniment joi dimineața, 29 august, startul evenimentului fiind cu o zi înainte decât în anii precedenți!

Ar fi mult de făcut în oraș
În strada Purczell din Târgu Secuiesc au pus trotuar și au schimbat conducta de gaz. Imediat ce se termină așezarea trotuarului, strada aflată într-o stare extrem de proastă va fi și asfaltată.

Toaletă pentru parc
Parcul Wegener predat nu de mult se bucură de un mare succes la Târgu Secuiesc, vârstnicii și copii se odihnesc și se joacă deopotrivă cu plăcere în cea mai nouă zonă verde a orașului. Administrația e atentă și la păreri și sugestii, astfel curând parcul va fi înzestrat și cu toaletă.

S-a deschis parcul Wegener
În ciuda vremii ploioase, o mulțime de oameni s-au adunat la festivitatea de deschidere a celei mai noi zone verzi din Târgu Secuiesc, a parcului Wegener. Noua zonă verde a fost donată orașului de către Wilhelm Wegener, fostul proprietar principal al fabricii de confecții a New Fashion și Zarah Moden, și de familia sa.

Primarul Bokor Tibor a fost promovat cetățean de onoare la Mezőkövesd
În iunie 2019, la Ziua Solidarității Naționale corpul delegaților orașului înfrățit Mezőkövesd a oferit titlul de cetățean de onoare pentru primarii a trei orașe înfrățite de peste hotare Kiskövesd, Nagykövesd și Târgu Secuiesc. Dr. Fekete Zoltán, primarul orașului a formulat astfel: „Cu această distincție consolidăm relația noastră de înfrățire și jurăm credință solidarității noastre” , apoi a înmânat distincțiile.

Legătură de înfrățire reînnoită
După exact cincisprezece ani de la încheierea contractului, Paks și-a reînnoit legătura sa de înfrățire cu Târgu Secuiesc. La festivitatea de la întâi iunie delegația de legătură de înfrățire a fost salutată de către primarul Szabó Péter.