Târgu Secuiesc are deja șapte premiați Pro Urbe. Primăria dorește să extindă acest cerc anunțând nominalizarea din acest an. Propunerile pentru cel de-al doilea premiu cel mai mare al orașului sunt așteptate până la 16 martie 2020.

 

Premiul Pro Urbe este a doua cea mai importantă distincție pe care Consiliul Local din Târgu Secuiesc o poate decerna unei persoane care o merită. Poate primi premiu Pro Urbe oricare persoană din Târgu Secuiesc sau care trăiește în Târgu Secuiesc, care cu activitatea sa a contribuit la mărirea renumelui orașului, ale cărui fapte sunt proeminente și a împlinit vârsta de 70 de ani. Premiul Pro Urbe poate fi acordat doar unei persoane care este în viață. Premiul va fi înmânat la sfârșitul lunii august, în cadrul Târgului de Toamnă.  

 

Condițiile desemnării sunt următoarele: dosarul cu propunerea trebuie depus la biroul de registratură al primăriei sau trimis pe adresa de mail presskezdi@gmail.com cel târziu până la 16 martie 2019, ora 15. Dosarul trebuie să cuprindă o argumentare, în care propunătorul să motiveze de ce propune persoana respectivă pentru premiul Pro Urbe; o recomandare, pe care o sprijină cu semnătura altor trei persoane; precum și toate documentele pe care propunătorul consideră a le preda pentru propunere. După ce propunerea a fost înregistrată, toate aceste documente ajung la Biroul de Comunicare, care le verifică, apoi transmite propunerile comisiei de cultură al Consiliului Local. Pe baza desemnărilor, comisia de cultură face propunere pentru persoana desemnată cu premiul Pro Urbe, apoi, în cadrul unei ședințe de consiliu, o confirmă printr-o hotărâre de consiliu. Hotărârea de consiliu trebuie să conțină deja și laudația desemnatului. În urma deciziei, premiul Pro Urbe va fi înmânat desemnatului de către primarul orașului Târgu Secuiesc în cadrul unei ședințe de consiliu extraordinare, în timpul sărbătorii orașului Târgul de Toamnă. Sărbătoarea de înmânare a  premiului va avea loc probabil la 27 august 2020, în prima zi a zilelor orașului.   

 

Pentru informații mai detaliate vă puteți adresa la Biroul de Comunicare la numărul intern 0267-361974/int. 127 sau la adresa de e-mail presskezdi@gmail.com. Hotărârea de consiliu nr. 98/2017, care reglementează distincțiile poate fi citită pe pagina de web www.kezdi.ro.


29 ianuarie 2020