Se efectuează spălarea și dezinfectarea sistemului

În urma decesului subit al inginerului care a condus punctul de lucru al Gospodăririi Apei Comunale din Târgu Secuiesc, s-a creat o mare gaură, practic n-a existat un profesionist care să fi asigurat cu mână forte funcționarea rețelei orașului breslelor.

Vom turna apă curată în pahar!

La conferința de presă de miercuri a primarului Bokor Tibor s-a aflat – problema apei din Târgu Secuiesc poate fi și trebuie rezolvată cu un nou conducător, cu un plan de acțiune, elaborat și cu soluții reale. Conducătorul orașului a făcut cunoscuți pașii stabiliți pentru problema apei cu doi specialiști, cu consilierul orășenesc dr. Szilveszter Szabolcs și cu Pap Lajos, însărcinatul cu gospodărirea apei din Târgu Secuiesc.

E nevoie de mai mulți bani

Firma executantă a fost surprinsă de nivelul mare al apei subterane în strada Bem József, astfel părerea lor este că față de suma repartizată inițial, lucrările vor putea fi efectuate doar cu ceva mai scump. Diferența nu e mare, însă fiind vorba de bani de proiect, trebuie găsită o posibilitate juridică pentru plata în plus.

Reînnoirea se desfășoară în pași

După cum s-a mai relatat, are loc și reînnoirea străzii Molnár Józsiás. Lucrul nu e scutit de neplăceri, căci de câteva săptămâni drumul a fost săpat, pentru a putea fi așezată o nouă conductă de apă. Reînnoirea va trebui terminată până la 31 decembrie.

Poate să înceapă reînnoirea

În zilele acestea va fi semnat contractul de executare a reînnoirii chirurgiei. Această secție a spitalului din Târgu Secuiesc va primi loc provizoriu la etajul doi al clădirii principale.

Comunicatul Direcției de Asistență Socială

Ținând cont de OUG nr. 84/2020 și de Ordinul Prefectului nr. 118/2020, vă informăm că, începând cu data de 20.07.2020 vom începe distribuirea produselor de alimente din cadrul POAD, persoanelor cu handicap grav și accentuat (prevăzute la art. 3 alin. 1 lit. c coroborat cu art. 2 lit. b din OUG nr. 84/2020).

Procedura privind acordarea unor facilitați de plată a impozitului anual pe clădiri sau a taxei lunare pe clădiri

Pentru a beneficia de reducerea impozitului anual pe clădiri cu o cotă de 50% pe durata stării de urgență decretate în anul 2020, proprietarii clădirilor au obligația ca până la data de 15 septembrie 2020 inclusiv, să depună la Biroul impozte și taxe locale o cerere de acordare a reducerii, însoțită de o declarație pe proprie răspundere, în care vor menționa fie întreruperea totală a activității economice proprii stabilită conform prevederilor legale, fie întreruperea parțială a activității economice.

Comunicatul Direcției de Asistență Socială

Ținând cont de OUG nr. 84/2020 și de Ordinul Prefectului nr. 118/2020, vă informăm că, începând cu data de 22.06.2020 vom începe distribuirea produselor de igienă din cadrul POAD, persoanelor cu handicap grav și accentuat (prevăzute la art. 3 alin. 1 lit. c coroborat cu art. 2 lit. b din OUG nr. 84/2020).

A fost lansat platforma de sesizări online

Primarul Bokor Tibor și consilierul dr. Szilveszter Szabolcs gazda ideii platformei, au informat că scopul lansării platformei de sesizări online, pe care municipiul din Târgu Secuiesc o pune în funcțiune din această săptămână, este transparentizarea primăriei și realizarea unei comunicări mai eficiente. Pentru a sesiza o problemă, trebuie să te înregistrezi. Pot fi făcute sesizări în unsprezece categorii.

Este vizibilă progresia

În anul trecut soarta a fost favorabilă cu municipiul Târgu Secuiesc, căci au fost reînnoite o serie de clădiri monumentale. Biserica minoriților este una dintre acelea la care firma executantă lucrează în toi, după ultima vizită pe teren progresia este vizibilă.

Prima licitație a fost fără rezultat

Există banii pentru lărgirea cabinetului medical ambulant, Primăria a și publicat lucrarea. La prima licitație electronică nu s-a prezentat nimeni.

Contract de finanțare pentru reînnoirea cazărmii și amenajarea lacului Dac

Pe noiembrie 2023 la Târgu Secuiesc va fi finalizat  un nou centru cultural și de recreere – pentru acesta a semnat în 27 aprilie 2020, luni, primarul Bokor Tibor contractul de finanțare. Cele două proiecte sunt sprijinite de către Uniunea Europeană, valoarea totală a acestora este peste 30 milioane de lei.

Sprijin substanțial acordat spitalului de către primărie

În cadrul ședinței extraordinare a consiliului din 24 aprilie 2020 Consiliul Local Târgu Secuiesc a regrupat o sumă substanțială pentru spitalul orășenesc. Instituția medicală va cheltui suma pentru testarea personalului din spital, pentru echipament de protecție, pentru soluții de dezinfecție și pentru mijloace medicale.