Este vizibilă progresia

În anul trecut soarta a fost favorabilă cu municipiul Târgu Secuiesc, căci au fost reînnoite o serie de clădiri monumentale. Biserica minoriților este una dintre acelea la care firma executantă lucrează în toi, după ultima vizită pe teren progresia este vizibilă.

Primăria suspendă relația cu publicul

Vă informăm, că începând de data de 26.03.2020 relația cu publicul la compartimentele Primăriei SE SUSPENDĂ, și va fi posibilă numai prin utilizarea mijloacelor electronice: e-mail sau telefon prin următoarele contacte:

Evaluare anuală la Târgu Secuiesc

În 16 ianuarie, joi, Bokor Tibor, primarul din Târgu Secuiesc, a ținut o conferință de presă despre realizările anului 2019 și proiectele din 2020. Edilul este de părere că în anul 2019 majoritatea lucrărilor a constitut-o schimbul de conducte, pe lângă asta s-au reînnoit pe deplin străzile Gării, 1 Mai și Purczell, precum s-a reînnoit și piața Kossuth. Există suficiente de făcut și pentru anul 2020.

Ziua comemorativă a martirilor din Arad – Aniversare de 170 de ani

În 6 octombrie 1849 au fost executați 13 martiri din Arad și doi din Budapesta, care au decedat pentru cauza maghiară asemenea unui soldat serios, cu demnitate. Asta acum 170 de ani. Înainte de execuție, Aulich Lajos a spus: „Am slujit, am slujit, totdeauna doar am slujit. Eu voi sluji și cu moartea mea. Știu că mult iubitul meu popor maghiar și țara mea vor înțelege acea slujire”. Despre martirii din Arad ne amintim și de această dată cu o festivitate demnă.

S-a deschis parcul Wegener

În ciuda vremii ploioase, o mulțime de oameni s-au adunat la festivitatea de deschidere a celei mai noi zone verzi din Târgu Secuiesc, a parcului Wegener. Noua zonă verde a fost donată orașului de către Wilhelm Wegener, fostul proprietar principal al fabricii de confecții a New Fashion și Zarah Moden, și de familia sa.

Sala Polivalentă preia numele lui Kicsid Gábor

În cadrul Zilelor Sportive KSE Sala Polivalentă din Târgu Secuiesc preia numele lui Kicsid Gábor. Pe parcursul manifestării prelungite pe șase zile vor mai avea loc meciuri, campionate și chiar și prezentări, iar seara timpul poate fi petrecut cu concerte. La evenimentul organizat de Asociația Sportivă KSE împreună cu Biroul de Sport din Târgu Secuiesc primesc teren diverse concursuri ale 15 ramuri de sport. Programul prealabil al zilelor sportive poate fi deja accesat, se împrospătează continuu.

Centrul orașului Târgu Secuiesc se învăluie în flori

În viața orașului breslelor târgurile de flori joacă de zece ani un rol important, locuitorii orașului și ai satelor din împrejurimi au putut procura cele mai frumoase flori la expoziția de plante ornamentale din parcul Molnár Józsiás.

În Memoria Zilelei de 15 Martie – Program

În fiecare an Primăria orașului comemorează cu demnitate lupta pentru libertate, eroii acesteia. Seria de programe legată de 15 martie va fi și de această dată de o săptămână, în care își vor găsi loc concursuri de oratori și de recitare, expoziție de sărbătoare și chiar și program artistic de gală. Oaspeții festivității centrale din acest an vor fi episcopul reformat Kató Béla și deputatul Dr. Zsigmond Barna Pál.

Curând va fi începută reînnoirea bisericii minoriților

La primăvară vor putea fi începute lucrările de reînnoire a bisericii minoriților din Kanta, suma de bani necesară pentru construcție a fost virată de către Guvernul Maghiar în contul Fundației Sfântul Francisc din Deva – datorită acestui fapt s-au întâlnit la Târgu Secuiesc părintele Böjte Csaba, primarul Bokor Tibor și senatorul Fejér László Ödön. Despre investiție, precum și despre destinația ulterioară a clădirii au relatat în cadrul unei conferințe de presă.  

A fost finalizat planul de aranjare a centrului din Târgu Secuiesc

Centrul orașului Târgu Secuiesc a ajuns la stadiul de reînnoire căci, în afară de câteva mici intervenții, păstrează aspectul format la sfârșitul secolului. Azi, acesta deja e învechit, și-a pierdut funcționalitatea, iar din cauza traficului auto a devenit deja neutilizabil. Planul finalizat rezolvă cele mai arzătoare probleme ale pieței, limitează circulația autovehiculelor, transformă piața Gábor Áron  în una mai locuibilă, aerisită.

Cules de valori și în 2018

Târgul de Toamnă, sărbătoarea orașului Târgu Secuiesc, se prezintă și în anul acesta între 30 august – 2 septembrie cu obișnuitul nivel înalt, cu un program colorat, cu neschimbatul program politic. Și în anul acesta în centrul manifestării construite pe motoul ”culesul de valori” se află târgul meșteșugarilor și al producătorilor tradiționali.

Klausenburg Retro Racing Editia a VII-a 2018

Cea de-a saptea editie a festivalului automobilistic Klausenburg Retro Racing, competitie organizata de ACS Klausenburg Retro Racing se va desfasura in perioada 22-23 iunie 2018 in orasul Targu Secuiesc. Acest festival este impartit pe doua zile pline de activitati. Vineri spectatorii pot admira aceste « bijuterii pe 4 roti » la Circuitul Skat Kart Targu Secuiesc intre orele 11:00-15:00 la antrenamentele libere. De la ora 18:00 va avea loc ceremonia Startului Festiv in centrul orasului Targu Secuiesc, ceremonie la care sunt invitati toti iubitorii sportului cu motor si nu numai. Sambata intre orele 09:00-18:00 vor avea loc mansele cronometrate la Circuitul Skat Kart.

Proiectul totem a fost câștigat de Bánffy Barbara

Pentru proiectul totem, publicat de Primăria Târgu Secuiesc, au sosit patru lucrări, despre care a decis un juriu de șapte membri. Concurenții au fost Bánffy Barbara, studentă la Facultatea de Vest Arte și Design din Timișoara, Kovács Kristóf, student la  Facultatea Moholy-Nagy din Budapesta, Turóczi Áron Mátyás, student la arhitectură și András Szilárd, arhitect în Miercurea Ciuc. Fiecare dintre cele patru lucrări acoperă idei deosebit de variate, originale, iar dintre acestea, juriul a considerat-o ca fiind cea mai bună pe cea a lui Bánffy Barbara, astfel, pe baza lucrării ei va fi executat totemul de la intrările în Târgu Secuiesc.

Chirurgia va fi reabilitată cu fonduri nerambursabile

Aproape 2,9 milioane lei vor fi investite până la sfârșitul anului viitor pentru îmbunătățirii gestionării energiei și reducerii consumurilor la Spitalul Municipal Târgu Secuiesc, secția Chirurgie, pe baza unui proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, semnat azi, 28.03.2018, la sediul Primăriei din acest oraș, de către domnul primar Tibor Bokor și directorul general ADR Centru, Simion Crețu.

Inaugurarea patinoarului artificial

Primăria Târgu Secuiesc va organiza la 2 martie 2018, de la ora 13.00 festivitatea de inaugurare a patinoarului artificial, la care pe cei interesați îi așteaptă o ofertă colorată de programe. În programe figurează prezentare de hochei, balet pe patine și meci de hochei pe gheață amical, iar în cadrul festivității se vor prezenta și campionii patinajului artistic ISK Miercurea Ciuc. Evenimentul de o zi se va încheia cu concertul trupei Yesyes, duetul maghiar de mare succes, apoi cu setul lui DJ Rollar.

Concurs semn-simbol la intrările în Târgu Secuiesc

Primăria Municipiului Târgu Secuiesc organizează concursul creativ „Semn-simbol la intrările în Municipiul Târgu Secuiesc”, scopul concursului fiind selectarea și premierea unui model totem care va fi amplasat la intrările în oraș.