Se construiește stația de decantare

Încă în acest an ar termina noua stație de decantare din Târgu Secuiesc. Așezământul a găsit loc la ieșirea din oraș dinspre Catalina, pe teritoriul care privește pe pășunile de la Fortyogó, unde construcția se desfășoară în toi. La intrarea în stație, într-o clădire mai mare, o instalație de construcție italiană va efectua apoi prima fază a purificării apei.

Încep renovările

Fluctuația temperaturii de iarnă a încercat asfaltul, de aceea de săptămâna viitoare încep reparațiile de drumuri în oraș. Primarul Bokor Tibor a raportat joi la conferința de presă despre lucrările care cum urmează la rând.

Rezultatele degajării și ale curățeniei mari

În ciuda vremii nefavorabile s-a reușit adunarea unei cantități considerabile de gunoi – după Zonda Balázs, directorul Gosp-Com, acțiunea de curățenie de la sfârșitul săptămânii, pe care au publicat-o ca parte a campaniei care se derulează pentru titlul Orașul reutilizării, s-a soldat cu un succes de 50%.

Birou de turism pentru Târgu Secuiesc

Probabil că sâmbătă și chiar și duminică va ține apoi deschis și acel birou turistic, pe care îl vor înființa până în toamna acestui an la Târgu Secuiesc. La unitatea pusă în funcționare de către Primărie orașul va contribui cu o cotă-parte neînsemnată.

Regiotrans pornește din nou

Precum am mai raportat, întreprinderea Regiotrans a suspendat printre altele și cursa Brașov-Brețcu. Mulțumită intervenției lui István Zoltán, fost secretar de stat la transporturi, în decursul a câtorva zile repornește transportul de persoane pe ruta amintită.

Curățenie generală la sfârșitul săptămânii!

O dată cu topirea zăpezii, lumea devine mai pestriță, mai colorată, așa cum își încearcă puterea Soarele, din ce în ce mai multe floricele își scot căpșorul din pământ. Din păcate, așa este și cu grămezile de gunoi, care se ivesc în oraș și în împrejurimile lui: devine din ce în ce mai vizibil cât de iresponsabil mânuim deșeurile care se formează în gospodăria noastră.

Ajutor de lapte praf

De luni din nou poate fi scos ajutorul prescris pe rețeta februarie pentru mămici și sugacii lor. Cei vizați se pot prezenta zilnic între orele 9-12 la cantina socială, cu prezentarea rețetei și a cărții de identitate.

Temporar autobuze în loc de tren

În perioada trecută la Consiliul Județean Covasna au sosit mai multe reclamații din cauza opririi trenului dintre Brașov-Brețcu, aparținătoare societății Regiotrans, din cauza dificultăților de circulație. Administrația județeană – deși nu aparține în competența sa – va face pași în acest caz.

Reînnoiesc cartierul Bethlen Gábor

După odihna de iarnă încep din nou în oraș lucrările de aranjare a spațiilor și de reparație a drumurilor. Conforest S.A lucrează deja în toi în strada Gării, între timp cei însărcinați de primărie în această săptămână lucrează pe planul de reînnoire al cartierului Bethlen aflat de ani buni într-o stare foarte rea.

Iochom Zsolt în Calendarul Națiunii

Parlamentul Ungariei a declarat în anul trecut în decembrie 16 martie ziua steagului maghiar și a stemei. Cu această ocazie au organizat la Budapesta luni seara a zecea Gală jubiliară a Tricolorului Maghiar, în Palatul Stefánia, unde au fost reprezentate treizeci de țări.

Tunul lui Gábor Áron la Târgu Secuiesc

Comoara de artă a secuilor, tunul lui Gábor Áron, ajunge pe un nou soclu. Relicva istorică va fi expusă la 15 martie în Casa de Cultură Vigadó din Târgu Secuiesc, deja pe noul afet. Afetul actual nu corespunde modelelor folosite pe parcursul luptei pentru libertate de la 1848, pe deasupra l-au confecționat înainte cu 50 de ani.

Au început lucrările din strada Gării

Din 9 martie, în ritmul permis de circumstanțele vremii, au început lucrările de reparație din strada Gării. Realizatorul este câștigătorul licitației Conforest S.A, timpul de realizare a lucrărilor este de 24 de luni. Conform programului, pe sectorul străzii Gării care se întinde până la strada Molnár Józsiás, va ajunge încă în anul acesta înveliș nou.

Cum să înființăm asociație de locatari?

Încercăm să rezumăm conform căror reguli se poate oficializa o astfel de inițiativă de comunitate. Ca prim pas trebuie să se constituie un acord de asociere, ceea ce conține numele și semnătura proprietarilor de locuințe, adresa imobilului și împărțirea spațiilor de locuit.

În anul acesta speră într-un mega-proiect

Am stat de vorbă cu Dr. Kelemen András, directorul spitalului din Târgu Secuiesc despre situația materială a instituției, despre grijile de personal, despre înzestrarea sa, precum și despre planurile din acest an.