De acasă venim acasă

Nu de aceea trăim, ca să murim. Ci pentru ca să creăm ceva. Trăim pentru acele momente, când departe de toate restrângerile școlare, putem face ceea ce noi înșine am ales din distracție, când munca nu este povară, ci bucurie. Pentru aceste momente se merită a trăi, a munci, când stai pe scenă cu o echipă în spatele tău, care între timp a devenit familia ta și te cuprinde un fel de satisfacție, mândrie, că este parte farmecului, căci doar farmec, miracol poate fi ceea ce îi îndeamnă pe oamenii de o sală întreagă să aplaude în picioare.

Cum a și început totul? Probabil cu apariția noastră la 15 martie, căci, ca fruct al acelei munci, am primit invitația pentru a putea reprezenta orașul nostru în orașul artiștilor, în Szentendre, unde au ținut a 25-a aniversare a relației de oraș înfrățit încheiat cu Târgu Secuiesc. Am pornit la 10 aprilie 2015 cu 13 elevi și doi profesori însoțitori: cu preotul școlar și cu soția sa. Am împachetat în autobuz instrumentele, geamantanele, hainele noastre de prezentare și pe noi înșine, precum și buna noastră  dispoziție. Colegiul reformat de acolo a acceptat cazarea noastră, astfel noi cei 13, membri orchestrei noastre am fost cazați la familii.

Ziua următoare am început-o în Colegiul Reformat, am aruncat o privire la prima oră de curs, am privit împrejur în curtea școlii, în săli, în capelă. Am călătorit cu autobuzul la Izbég, unde am depus coroane de flori la acele trei monumente de lemn, pe care le-au ridicat secuii în memoria ajutorului primit în timpul revoluției române de la Szentendre. După asta ne-am urcat în trenul Skanzen, am putut observa întregul ținut din nordul Ungariei, am vizionat expoziția etnografului Kallós Zoltán cu titlul „Pornește pe un drum”, al cărei moto a fost: „Până atunci vom fi maghiari, până când cântăm ungurește, dansăm ungurește, pentru că, de-a lungul celor o mie de ani, cultura ne-a păstrat în Europa”. Și ca imaginea creată despre Szentendre să devină și mai consistentă, am participat la o plimbare scurtă în centrul orașului Szentendre. Am putut observa stilul lor de construcție deosebit, bisericile lor, am putut cunoaște și istoria crucii ridicate în centru, ne-am plimbat pe străzile lor înguste pavoazate cu piatră cubică și pe lângă clădiri colorate, din ce în ce mai frumoase. Ne-a surprins atmosfera orașului. După asta a urmat o îmbrăcare rapidă. Ne-am acordat pe noi și instrumentele noastre, ne-am căutat locul și așa cred că l-am găsit. programul de gală a fost organizat la Primărie cu ocazia aniversării a 25 de ani de la semnarea contractului de oraș înfrățit. Am fost ultimii interpreți. Înaintea noastră au fost rostite urări, discursuri, au semnat contractul, au interpretat copiii de la grădinița din Izbég, au răsunat opere de pian, a cântat corul  de copii Musicantus și în final am urmat noi. Toată lumea și-a adus forma: am fost atenți unii la alții și fiecare a scos din el maximul. Chitarele cu cutii au adus baza, chitara electronică intensitatea, pianul moliciunea, toba pulsația, goarna, trompeta, vioara melodia și cântăreții și-au dat sufletul. În interpretarea noastră au răsunat poezii puse pe note din culegerea de cântece Cantus Hungaricus a lui Illés Lajos. În acea zi după mine toate lumea s-a culcat cu sentimente bune în inimă după lunga zi.

 Ziua de sâmbătă am putut-o petrece în capitală. La Budapesta am vizionat Parlamentul, am fost în Grădina  Cetății, ne-am plimbat pe chei, unde ne-am întâlnit cu statuia lui József Attila și am felicitat ziua lui de naștere. Drept cadou am recitat poezii și am lăsat și câteva citate la piciorul statuii. Am cumpărat cadouri, am căutat cărți și am găsit. deoarece a fost ziua liricii, am participat la programele organizate de către teatrul Național. Am ascultat Rackajam, am putut face cunoștință și cu genul Slam poetry, între timp s-au realizat și interviuri cu câțiva dintre noi, am strălucit și în quiz-ul Literar și am ascultat poezii din Fotelul de Poezie. După părerea mea punctul culminant al zilei a fost finala festivalului Sărbătoarea poeziei, unde s-au auzit poezii splendide. Au străbătut fiecare colț al sufletului nostru gânduri venite din adânc, uneori uluitoare, copleșitoare, căci, după cum a spus și József Attila: „Tu știi bine, poetul niciodată nu minte: spune adevărul, nu doar realul”. această zi frumoasă au încununat-o luminile splendide ale Budapestei, pe care le-am putut admira de pe muntele Gellért.

Dimineața de duminică a început cu împachetarea, cu micul dejun, cu luarea de rămas bun. Respectiv am inclus în programul nostru și o ultimă plimbare. O ultimă muzică împreună, ultimă îmbrățișare, un ultim adio și autobuzul nostru a pornit… 

Totul începe de la început. Sau nu…? Am petrecut un sfârșit de săptămână minunată. Tuturor le va rămâne o revelație durabilă, căci toată lumea a primit ceva, pe care-l poate duce cu sine. Există care prieteni noi, e care cărți bune, momente frumoase, renume, eventual nume, o melodie, o savoare, e care o imagine de profil nou, un sentiment, un scop, elan, o idee, e care o jumătate de propoziție, e care o poezie, e care recunoștință.. Mulțumesc, că le-am putut petrece cu voi.

Sütő Boglárka, clasa a X-a  A, Colegiul Reformat

15 aprilie 2015