Viața publică
Degajare cu succes
Primăria Târgu Secuiesc și Gosp-Com îi îndeamnă de două ori pe an, primăvara și toamna pe locuitorii din Târgu Secuiesc să se debaraseze de obiectele, deșeurile devenite de prisos. La acțiunea de degajare care se desfășoară între 28-29 octombrie orașul s-a mișcat cu adevărat, organizatorii consideră degajarea de la sfârșitul săptămânii un succes absolut.
Fii campionul reciclării și în 2017!
În scopul câștigării titlului Orașul reciclării, Primăria Târgu Secuiesc și Gosp-Com publică și în anul acesta concurs de colectare a deșeurilor pentru instituțiile de învățământ din oraș. Concursul începe la 3 octombrie 2016 și se încheie la 29 mai 2017.
Sărbătoarea apei minerale pentru a zecea oară
Este un alt lucru a auzi despre sursele de apă minerală din Trei Scaune și din nou altul de a gusta variabilitatea: Aquarius – Sărbătoarea Apei Minerale, la care în 24 septembrie s-au prezentat pentru a zecea oară apele alese ale județului, ceea ce, privit chiar și cu măsura din Secuime, se califică a fi un număr însemnat.
Jánosi Zsolt a primit premiul comemorativ Kiss Lázár
Comisia de Cultură și Sport, condusă de domnul consilier Nagy-Babos Tamás, a oferit premiul comemorativ Kiss Lázár, distribuit cu a doua ocazie, lui Jánosi Zsolt, fostul elev de clasa a VIII-a a Școlii Generale Turóczi Mózes.
Județul Covasna este prima regiune mică din România, care a pregătit pachete turistice proprii
La 19 septembrie, luni la București, în Instituția Balassi a prezentat Asociația Pentru Dezvoltarea Turismului Județul Covasna a prezentat în cadrul unei manifestări botezate simplu cu denumirea de frumusețe de basm pagina web care slujește popularizarea internă turistică a județului, pagina web ViziteazaCovasna.ro, precum și câteva oferte turistice gata întocmite.
Au fost prezentate cele șapte minuni ale județului
Muntele Puturos și împrejurimile, conacul Damokos Gyula – Muzeul Haszmann Pál, biserica monument istoric Szent Imre din Ghelința, calea ferată de pădure cu ecartament îngust și locomotiva care circulă pe el, biserica unitariană monument istoric, rezervația naturală de la Reci și defileul din Vârghiș au devenit cele șapte minuni din Trei Scaune.
Ședință de consiliu la Târgu Secuiesc
La 15 septembrie, joi a urmat la rând ședința ordinară a Municipiului Târgu Secuiesc. Membrii corpului au fost nevoiți să decidă despre șaisprezece ordine de zi, dintre ele despre modificarea bugetului local, despre prelungirea contractului de finanțare al proiectelor depuse, despre modificarea documentului de întemeiere al Fundației Culturale Vigadó, despre modificarea construcției personalului Spitalului Municipal, despre aprobarea valorilor burselor, respectiv despre vânzarea terenurilor la licitație publică.
Premiu comemorativ Kiss Lázár – Pentru limba maghiară
Comisia de Cultură și de Învățământ al Consiliului Local Târgu Secuiesc, din oferta localității noastre înfrățite, a municipiului Mezőkövesd, publică concurs pentru oferirea „Premiului comemorativ de onoare Kiss Lázár- pentru limba maghiară”, acelor absolvenți de clasa a VIII-a, care pe parcursul studiilor au obținut rezultate excelente în domeniul cultivării limbii maghiare.
Vor fi amplasate grinzile de susținere ale patinoarului
Au fost începute lucrările mai vizibile ale construirii patinoarului artificial din Târgu Secuiesc: ieri, datorită macaralei sosite din județul Bihor, au început montarea grinzilor de acoperiș. Ieri înainte de masă cu o macara specială au fost ridicate, respectiv așezate la loc, elementele de metal construite la Brașov, lungi de 55 de metri și care cântăresc 25 de tone.
Municipiul Târgu Secuiesc intenţionează reabilitarea clădirii Claustrului Mănăstirii Minoriţilor
Municipiul Târgu Secuiesc intenţionează reabilitarea clădirii Claustrului Mănăstirii Minoriţilor, str. Kanta nr.10. prin Programul Operaţional Regional. Caracteristicile proiectului sunt în anexă.
Poate fi accesat programul cumulat al Târgului de Toamnă
De azi poate fi accesat programul cumulat al Târgului de Toamnă pe site-ul oficial al manifestării (www.oszisokadalom.ro). În cadrul festivității orașului, și în anul acesta vor avea loc numeroase manifestări însoțitoare, care iau naștere cu colaborarea instituțiilor locale și a organizațiilor civile. Teatrul Orășenesc din Târgu secuiesc prezintă în cadrul Târgului de Toamnă spectacolul de studio Loto Scandinav, în regia lui Kolcsár József. Premiera va avea loc la 25 august, de la ora 19 în sala mare a Casei de Cultură Vigadó.
Au fost premiate persoane deosebite
Ieri dimineață la Târgu Secuiesc a fost ținută o ședință extraordinară de consiliu, la care, în ciuda perioadei de concediu, au fost prezenți majoritatea consilierilor. Corpul consiliului a modificat din nou, printre altele, hotărârea de mai devreme referitoare la proiectul mănăstirii minoriților: reînnoirea va costa mai puțin.
Se înfrumusețează cartierul industrial
A ajuns asfalt pe spațiul inclus de blocurile din străzile Nouă, Libertății și Rândunicii, unde primăria a efectuat o reînnoire totală. Nu doar trotuarele dintre blocuri și străzile de legătură au primit un strat nou de asfalt, ci au fost asfaltate și locurile de parcare.
Și-a ținut prima ședință de consiliu noul consiliu al orașului Târgu Secuiesc
Joi și-a ținut prima ședința ordinară de consiliu noul corp ales în iunie, în care au ocupat loc cu doi mai mulți, adică 19 consilieri orășenești. Edilii au fost nevoiți să aducă decizii despre cincisprezece ordine de zi, printre care despre componența comisiilor, despre regulamentul de funcționare al parcului industrial, despre taxele de închiriere cu ocazia zilelor orașului, precum și despre împărțirea terenului.
Nouă constructori de cuib
În mod îmbucurător, a fost o supra-prezentare pentru acele patru intravilane, pe care le-a oferit Primăria Târgu Secuiesc în strada Fortyogó tinerilor, cu scop de construcție. Primăria a publicat trei intravilane, pentru care s-au prezentat nouă, astfel vor oferi un nou teren.
Au înregistrat consiliul local și primarul municipiului Târgu Secuiesc
Ieri, la data de 23 iulie, cei 18 reprezentanți din 19 membri ai consiliului Local din Târgu Secuiesc au prestat jurământ în prezența prefectului județului Covasna, Sebastian Cucu. Hegedüs Ferenc a absentat motivat, el va semna documentația de legământ la următoarea ședință de consiliu. La Târgu Secuiesc consiliul va fi format din 11 membri UDMR, din 1 membru al Partidului Civic Maghiar, din 5 membri din partea Partidului Maghiar Popular din Transilvania și din 2 aliați din cadrul partidului român.
Sosește acoperișul pentru patinoarul artificial
În zilele următoarele este de așteptat ca traficul să fie tulburat de mai multe ori pentru câteva minute la Târgu Secuiesc: mașinile consorțiului firmei care realizează lucrările de construcție la patinoarului artificial au început transportarea elementelor acoperișului sudate anterior.












