Zilele Copilaşilor, ediţia a III-a
Jocuri de îndemânare și întreceri familiale
Începe Zilele Copilaşilor, sâmbătă înainte de masă începe distracția de două zile lipsite de gânduri. Nu doar copiii, ci și părinții se pot bucura, căci până acum așa se pare că și vremea va ține cu noi la sfârșitul săptămânii. Nu va fi lipsă în distracție, în întreceri și în îndeletniciri, acestea vor fi asigurate pentru cei mai mici de Asociația Bóbita, Asociația Pro Pectus, Zelegor Törpmanó, KreaKids Studio și Organizația de Tineret din Târgu Secuiesc.
Pe copii îi așteaptă programe consistente la zilele copilului, care vor fi organizate între 30-31 mai. Despre prezentări am relatat mai devreme, partea culturală însă se întregește cu spectacolul elevilor de la secția de muzică a Școlii Molnár Józsiás, precum și cu dănțuitul interactiv, oferit deopotrivă celor mici și celor mari a trupei Folker. Până când în Casa de Cultură Vigadó nu este program, cei mici ajung la rol principal în piața din fața instituției: cinci organizații, în numeroase locații, îi așteaptă cu diferite jocuri și îndeletniciri pe copiii activi și pe părinții inimoși.
În cortul Asociației Pro Pectus „sare cocoloșul”, desigur nu în adevăratul sens al cuvântului, ci prin jocuri de îndemânare distractive. Tot aici îi așteaptă pe cei interesați și cu jocuri logice tradiționale. Asociația Bóbita cheamă la joc de echipă pe numele Joc de robot, în Cortul Mititeilor rostire de zicătoare și jocuri, în Cortul de Creație copilașii sunt preocupați cu jocuri de familie și de echipe mici. La cortul Zelegor Törpmanó trebuie numaidecât pregătite mâinile harnice, căci aici va fi posibilitate de confecționare de puzzle, roman ilustrat, ghicitoare sudoku și mingi simi.
Încă șirul nu a ajuns la capăt, căci și tinerii Organizației de Tineret din Târgu Secuiesc se pregătesc să-i invite în joc pe micii și pe marii orașului. Ei se pregătesc cu întreceri tradiționale, ca tragerea frânghiei, zbor de ouă, căutare de comoară, desen pe asfalt, precum și cu întreceri familiale, ca „Apucă mingea”, „Ce îți aduci aminte despre asta”, „Veveriță fără casă”, dar va fi popice precum și un joc de încredere. Tot aici își găsește loc un proiect în declanșare al Asociației Neoforum, Miniforum, al cărui scop este dezvoltarea cunoștinței de literatură a copiilor între 7-12 ani nu cu metode tradiționale, adică cu cele obișnuite la școală. Pe lângă toate acestea Studioul KreaKids se pregătește și cu o surpriză.
Pe copiii activi în întreceri, în jocuri și în îndeletniciri organizatorii îi vor premia cu baloane sau cu ecusoane. Intrarea la fiecare eveniment, prezentare, îndeletnicire este gratuită. Cei care aveți posibilitatea luați un copil și veniți alături de noi în distracție!
Invalid Displayed Gallery
28 mai 2015