În cadrul ședinței extraordinare a consiliului din 24 aprilie 2020 Consiliul Local Târgu Secuiesc a regrupat o sumă substanțială pentru spitalul orășenesc. Instituția medicală va cheltui suma pentru testarea personalului din spital, pentru echipament de protecție, pentru soluții de dezinfecție și pentru mijloace medicale.

 

După ședința consiliului de vineri, ținută pe internet, primarul Bokor Tibor a formulat astfel: „angajații spitalelor lucrează de mai bine de o lună în linia întâi conform celor mai bune cunoștințe, îi ajută neobosit pe bolnavi, de multe ori așa încât nu-și pot vedea nici propria familie. Nu există suficiente cuvinte pentru a le putea mulțumi această muncă de sacrificiu, însă prin fapte putem ajuta și noi. Acum spitalul din Târgu Secuiesc are mai multă nevoie ca oricând de resurse din partea administrației, astfel noi avem datoria de a procura sprijinul material necesar” – a subliniat edilul.

 

Modificarea de buget acoperă achiziționarea mijloacelor medicale, acum au fost regrupate în total 315.000 de lei din fondul destinat pentru manifestări, pentru proiecte culturale și pentru sprijinirea bisericilor. Asta înseamnă automatic, că administrația orașului nu mai planifică pentru anul aceasta organizarea și/sau sprijinirea niciunei manifestări culturale, nu va avea loc în forma sa obișnuită nici Târgul de Toamnă. Această decizie înseamnă și faptul că au fost suspendate și proiectele culturale.

 

Primarul Bokor Tibor a prezentat cu detalii la ce este necesară suma regrupată pentru spital: 100.000 de lei vor fi alocați pentru testarea angajaților (din aceștia 30.000 de lei se dau acum spitalului, 70.000 de lei au fost deja virați instituției), 200.000 de lei vor fi cheltuiți pentru echipamentul de protecție, 60.000 de lei vor fi alocați pentru soluții de dezinfecție și 25.000 de lei vor fi cheltuiți pentru mijloace medicale. Primăria mai cheltuie încă 51.990 de lei pe spitalul orășenesc, din care 25.000 de lei sunt asigurați de către Consiliul Județean Covasna. Acești bani vor fi îndreptați pentru achiziționarea de aparatură medicale.

 

Bokor Tibor a mai anunțat că au fost efectuate un număr de 221 teste de Covid-19, iar dintre acestea toate au ieșit negative, astfel nu există nici pe mai departe infectați la Târgu Secuiesc.

 


24 aprilie 2020