Mulțumită unei cooperări exemplare, în aprilie a fost înregistrată asociația sanitară din Trei Scaune de Sus, pentru care s-au aliat douăsprezece primării, ca raportat populației, să sprijine spitalul din Târgu Secuiesc, au raportat Bokor Tibor, primarul municipiului Târgu Secuiesc și Dr. Kelemen András, directorul spitalului orășenesc. Pe lângă asta, spitalul se lărgește cu nou parc de aparate, în valoare de peste un milion de euro, și a fost terminat și materialul proiectului noii policlinici.

 

Primarul Bokor Tibor și directorul spitalului Dr. Kelemen András au spus că sunt foarte recunoscători primăriilor din Trei Scaune de Sus. Scopul asociației sanitare este de a înlesni prestația sanitară și cheltuielile, subvenția înseamnă pentru spitalul orășenesc un  plus venit de 360.000 de lei anual, din care în lunile de iarnă pot acoperi cheltuielile de energie sau pot cumpăra de două ori mai multe medicamente, a subliniat Kelemen.

 

Aparate noi, mai mulți medici

 

Spitalul din Târgu Secuiesc a câștigat 1,2 milioane de euro de la Ministerul Sănătății, suma va fi cheltuită pentru ameliorarea aparaturii medicale a spitalului. La achitarea propriei părți s-a angajat Primăria, iar consiliul de administrație fabricii New Fashion, precum și Wilhelm Wegener și Bakk-Vitális Kinga, conducătorii fabricii de confecții au oferit în acest scop, ca sponsori, 50 mii de euro. Kelemen András a evidențiat: a fost de actualitate proiectul, căci de exemplu aparatul de radiografie e foarte vechi, de aceea nici nu este compatibil cu sistemul informatic. Suma câștigată acoperă cumpărarea unui întreg parc de aparate, în care aparțin un nou aparat de radiografie, opt monitoare vitale, aparat de anestezie totală, mese de operație, gastroscop și alte aparate mici. Acestea sunt aparate digitalizate, care comunică în acest an – de asemenea cu sprijin din partea primăriei – cu sistemul lor informatic reînnoit. „Descentralizarea a ajutat mult în orașul nostru, căci este remarcabilă cooperarea dintre spital și Primărie. De când noi decidem, când, de ce avem nevoie, iar Primăria este totdeauna partener, spitalul nostru se dezvoltă. Și investiția de acum înseamnă un câștig dublu, pe de o parte se îmbunătățește calitatea serviciilor, pe de altă parte va fi mai ușor atragerea medicilor de aici. Într-un an-doi mai mulți medici noi, tineri se vor alătura la spitalul orășenesc, pentru asta am primit deja promisiuni” − a subliniat directorul spitalului.

 

Depun proiect pentru o nouă policlinică

 

Cei din Târgu Secuiesc solicită de ani de zile să fie deschis poarta spitalului din strada Gării, acest lucru, până acum, a fost imposibil și din mai multe cauze. Acum a fost terminată documentația proiectului și planul policlinicii, a cărei sumă totală a costat 135.000 de lei și pe care l-a realizat Primăria. Depun proiect pentru surse de la Uniunea Europeană, după promisiunea primarului Bokor Tibor, este așteptată doar data publicării, pentru a fi primii care depune proiectul pentru această lucrare. În proiect figurează dărâmarea gardului din strada Gării, înființarea unei zone verzi și construirea unei noi aripi de clădire. Edilul a mai adăugat: este în curs de pregătire și proiectul de dotare a spitalului cu energie alternativă.


Invalid Displayed Gallery


20 mai 2016