După promisiunea firmei de construcții peste o săptămână și jumătate vor termina halele la primul parc industrial din Târgu Secuiesc. În caz că asta se întâmplă, atunci Primăria va înregistra clădirile.

 

Pe teritoriul de circa nouă hectare a IFET-ului de odinioară se desfășoară deja de ani buni formarea unui parc industrial. Lucrarea trebuia terminată de mai mult timp, însă din cauza greutăților materiale ale firmei de construcții a fost necesară cererea în mai multe situații a unei amânări de la Regiunea de Dezvoltare Centrală finanțatoare cu sediul la Alba Iulia.

 

Suprafața oferă acum o priveliște foarte neglijată, până când vezi cu ochii, teritoriul dintre hale este acoperit de o mare de lobodă. Situația însă nu este atât de periculoasă, după cum se pare: cele patru hale sunt în mare parte terminate, s-a efectuat luarea în evidența întreprinderii comunale și a mai rămas practic în urmă aranjarea locului, adică formarea drumurilor și a spațiilor verzi. În cazul în care constructorul își poate ține promisiunea și în 10-12 zile halele vor fi terminate cu totul, atunci Consiliul Local din Târgu Secuiesc le va lua în posesiune, le va efectua cadastrarea pe numele orașului și vor publica suprafețele. Acest lucru e important și pentru ca cei interesați să aibă timp încă pe parcursul verii pentru formarea spațiilor interne, căci acest lucru trebuie să-l efectueze pe cheltuială proprie. În halele industriale probabil se va putea închiria spațiu la prețuri mai mici decât cele de piață, însă trebuie înființate noi locuri de muncă. După condițiile din proiect, în primul parc industrial al orașului trebuie înființate cel puțin 110 noi locuri de muncă.

 

Sursă: Székely Hírmondó, Bartos Lóránt


27 iulie 2015