Au terminat lucrările în subsolul Bibliotecii Báró Wesselényi Miklós. Cu sprijinul administrației au înnoit în totalitate toate cele trei încăperi, însă, deoarece conținutul de aburi este încă mai înalt decât cel admis, cu mutarea mai așteaptă.

 

Directorul bibliotecii Vántsa Judit a expus, conținutul de aburi este încă de 80 la sută și până când nu scade cel puțin până la 60 la sută, nu duc jos cărțile și celelalte publicații pe bază de hârtie. În una din cele trei încăperi vor muta depozitul, în încăperea din mijloc, mai mare, vor organiza îndeletniciri pentru copii, prezentări de carte, întâlniri cu scriitori-lecturare de carte, dar tot aici își găsește loc și arhiva istoriei locale, astfel începând din toamnă, publicațiile vor putea fi studiate în condiții mai liniștite. Tot aici, în încăperea de 50-60 de locuri, se vor desfășura și activitățile clubului de basme, la care până acum din cauza lipsei de spațiu, au putut primi doar 10 copii.

 

Pe parcursul lunilor iulie și august biblioteca îi așteaptă pe vizitatori de luni până vineri între orele 9-16.


18 iunie 2014