Secția de patinaj artistic înființată de curând al Asociației Sportive din Târgu Secuiesc și-a propus ca scop însușirea și organizarea sportului de patinaj, în cadrul căreia selecționata croată de odinioară îi va instrui pe elevi în ce privește secretele acestei ramuri sportive.

 

Antrenorul de baschet sârb Ljubomir Kolarevic antrenează din august echipa de baschet feminin KSE, nu de mult însă și soția sa Petra l-a urmat la Târgu Secuiesc. Cadrul didactic de specialitate de limba engleză mai devreme și-a câștigat renumele ca patinatoare artistică, astfel s-a angajat să-i instruiască patinaj artistic pentru cei interesați. Sub îndrumarea specialistului ca prim-pas copiii între 3-7 ani, respectiv cei peste șapte ani vor putea însuși bazele patinajului, mai târziu pot primi deja și pregătire de specialitate, respectiv cei mai talentați își pot începe și cariera de concurent.

 

După plan instruirea începe joi după următorul program: în zilele de luni și miercuri între orele 15-16 pentru copiii între 3-7 ani, respectiv în zilele de marți, joi și vineri între orele 15-16 pentru cei peste 7 ani. Pentru informații mai detaliate sunați la numărul de telefon 0740.202.633.

 

Sursă: Székely Hírmondó, Bartha Zsófia


20 ianuarie 2016