… sau acesta nu e Dante. Doar un joc cu acele culori, pe care cineva l-a vopsit dumnezeiește pe paleta cerească. Primul spectacol invitat al Studioului Vigadó și al Teatrului Orășenesc poate fi vizionat în program la 30 noiembrie, luni, de la ora 19. Piesa este producția comună a lui Csíki Játékszín și a lui Ragnar din Budapesta, poate fi vizionată în studioul sălii mari al Casei de Cultură Vigadó.

 

Istoria cu două personaje prezintă întâmplările Noului Testament. Ba chiar, apar și câteva rolfilme despre marea-Moartă. Cum înaintăm, vedem din ce în ce mai mult actorii care-l interpretează pe Dumnezeu. Pe actorii, care uneori sunt înclinați într-adevăr să se considere Dumnezeu (sau dumnezeiesc) – nu doar pe scenă. Cristosul  Áron și dumnezeiescul Csaba se joacă unul cu celălalt și cu noi: se hârâie nostim, se ceartă cu răutate. Și așa e asta de la crearea lumii. Toată lumea se joacă, creează, se comportă, se raportează, compară. Așa a fost asta și atunci când Cristos s-a întâlnit cu Sfântul Ion Botezătorul, cu dracul, cu Bertalan, cu Iair, cu Iuda și am putea enumera. Istoria se rescrie din nou pe sine, și va fi capabilă să regândim din nou credința, relația noastră reciprocă, închipuirile noastre formate despre teatru. Bineînțeles, între timp, ne ne dăm puțin seama că nici pe noi nu ne însoțește până la sfârșit lumină de reflectoare…

 

Ne jucăm, înțelegem, acceptăm, suntem satirici, vrem să zâmbim. Desigur ne cade bine să ne uităm într-o oglindă care ne arată strâmb-grotesc rânjetul nostru.

 

Actori și regizori: Orbók Áron, Vass Csaba

Proiectant de costume: Szélyes Andrea

Dramaturg: Kádár-Dombi Katalin

 

Prețul biletelor de intrare: 10 lei.  Bilete pot fi găsite prealabil în biroul de relații cu publicul, de luni până joi între orele 8-19, vineri între orele 8-15, precum și cu o oră înainte de spectacol. Posibilitate de rezervare de locuri la numărul de telefon 0267/361081 sau la adresa de e-mail office@vigado.ro.


Invalid Displayed Gallery


24 noiembrie 2015