Ultima dată în 2012 a făcut o vizită la Târgu Secuiesc Berecz András, povestitor de basme, posesor al premiului- Kossuth atunci sute de copii au atârnat pe basmele lui și i-au sorbit cuvintele. De această dată sosește în orașul breslelor cu un „basm” pentru adulți, ca să producă bucurie și celor mari. Artistul la 7 martie, sâmbătă de la ora 17, în sala mare a Casei de Cultură Vigadó aduce spectacolul pentru adulți, împănat cu basme și cântece, cu titlul Fluierătură de înger.

 

Berecz András a scris despre sine că „după diferitele litere de cizmar ale vieții mele, cotiturile asemenea unui ac de păr, în decursul cărora am fost încărcător necalificat, cultivator de pădure, chiar și întreținător de drumuri, am devenit cântăreț căutător de bucurie al semenilor mei goniți, povestitor de basme”.

 

Distrarea sumplă, fără mijloace, exigența uitării tristeții probabil e de aceeași vârstă cu omenirea. Forma ei poate fi orice: povestire de basme populare, jurnal din Örkény sau stand up comedy. Povestitorul transmite și fără decor un mesaj care poate fi înțeles perfect, nimic nu împiedică sau orientează imaginația noastră, efectul este neștirbit. Berecz András cunoaște toate acestea.

 

Prețul biletelor de intrare este 15 lei. Biletele pot fi găsite prealabil în biroul de relații cu publicul al Casei de Cultură Vigadó, în zilele de lucru între orele 8-16, respectiv cu o oră înainte de spectacole. Posibilitate de rezervare de locuri la numărul de telefon 0267/361 081 sau la adresa de e-mail office@vigado.ro.


Invalid Displayed Gallery


16 februarie 2015