S-a clarificat problema taxei pentru clădiri

În anul trecut chiriașii locuințelor sociale din Târgu Secuiesc au luat la cunoștință cu indignare, că trebuie să achite taxă de clădire. Între timp a avut loc o modificare, despre detalii ne-am interesat la biroul de impozite și taxe.

Se efectuează înfrumusețări la Târgu Secuiesc

Este în curs de reparație la Târgu Secuiesc pavajul din strada Gábor Áron, unde în această perioadă, pe porțiunea de drum care duce spre centru, circulația vehiculelor se desfășoară provizoriu prin străzile Szacsvai János și Wesselényi Miklós.

Se lansează Programul Didactic Academia de Argint

Programul Didactic de un mare succes Academia de Argint este accesibil acum și la Târgu Secuiesc pentru cei cu vârsta de peste 50 de ani, căci din 16 februarie 2017 se pot face înscrieri la seria de programe gratuite.

Punct la sfârșitul cazului Fortyogó

Consiliul Local din Târgu secuiesc și-a ținut ședința lunară în prima joi a lunii februarie, unde a trebuit să aducă decizie despre șaisprezece ordine de zi. Au discutat numeroase probleme importante, printre altele modificarea regulamentului celor două situri industriale, precum și cazul Fortyogó. Trebuie pus punct la sfârșitul unei alergături care se prelungește de 15 ani – a accentuat primarul Bokor Tibor.

A trecut prin primul filtru proiectul cazărmii

A trecut prin primul filtru proiectul depus pentru renovarea clădirii cazărmii din Târgu Secuiesc, acest lucru înseamnă că dosarul a corespuns din punct de vedere al formei și dacă figurează bine în ordinea stabilită după punctaj la sfârșitul aprecierii tehnico-financiare, poate primi finanțarea. Este însă o veste rea că Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, care apreciază și finanțează proiectele, a respins dosarul pregătit pentru biserica minoriților, obiectând lipsa documentului de întemeiere a parohiei romano-catolice. Primăria a făcut recurs la decizie.

Înțelegere de colaborare între Universitatea Sapientia și Primărie

Primarul Bokor Tibor și decanul Universității Sapientia, Dr. Makó Zoltán au semnat o înțelegere de colaborare, al cărei scop suprem este sprijinul reciproc în legătură cu diverse domenii, programe. Semnarea documentului oficial a avut loc la Târgu Secuiesc, în oficiul Primăriei la 17 ianuarie, marți la amiază.

Nu se modifică impozitele și taxele locale

În anul viitor cei din Târgu Secuiesc vor plăti impozite și taxe la aceeași nivel pentru terenurile imobile și pentru autovehicule, ca în anul acesta − a decis la ultima sa ședință a corpului consilierilor. În caz că noul Guvern nu efectuează modificări pe regulamentul actual, ceea ce nu este exclus, căci partidul guvernamental a promis multe pe parcursul campaniei electorale, însă pentru acelea banii trebuie procurați de undeva − a remarcat primarul Bokor Tibor.

A fost ținută ultima ședință de consiliu al anului

Ieri la amiază a fost ținută la Târgu Secuiesc ultima ședință ordinară de consiliu al anului. Pe odinea de zi au figurat zece proiecte de hotărâre, a fost modificat bugetul, s-a vorbit și despre modificarea finanțării proiectelor sportive și culturale.

Și strada Szabó Jenő va fi cu sens unic

Pe parcursul toamnei a început și modernizarea străzii Szabó Jenő, a cărei asfaltare s-a reușit chiar înainte de căderea primei zăpezi. Și trotuarele au primit borduri noi și de asemenea s-a turnat pe ele un nou strat de asfalt. Deoarece zăpada ne-a încurcat planurile, nu s-a realizat vopsirea parcărilor străzii, însă angajații Primăriei își dau silința să facă și acest lucru, imediat ce ne permite vremea.

Vineri va decide tribunalul

Se pare că se apropie de sfârșit calvarul locuitorilor din străzile Gării și Abatorului, pentru întârzierea predării străzilor a dat explicații primarul Bokor Tibor. La cea din urmă ședință de consiliu primarul Bokor Tibor a subliniat: la 21 noiembrie a expirat contractul încheiat pentru strada Gării, de aceea putem înainta în această cauză.

Vor fi populate parcurile industriale

În septembrie au fost publicate spre închiriere de către Primărie halele aflate în parcurile industriale din Târgu Secuiesc, respectiv terenurile corespunzătoare pentru investițiile verzi. Se găsesc într-un număr destul de frumos cei care se prezintă, totodată câteva hale și terenuri de închiriat își așteaptă încă investitorul.

Despre devenirea cu sens unic a străzii Libertății

După cum am mai relatat, va deveni cu sens unic strada celui mai locuit cartier al orașului, strada Libertății. Importanța devenirii cu sens unic a fost semnalată de către mai mulți locuitori, s-a decis la vot, care să fie soarta străzii. Săptămâna trecută s-a terminat totala reînnoire a străzii și deși, conform anunțului anterior, încă de vineri ar fi trebuit să intre în vigoare modificarea regulii de circulație, Primăria a decis că strada va deveni cu sens unic doar după ce va fi terminată și reparația străzii și a trotuarului din strada Nouă.

Întârzie reînnoirea

La ședința de consiliu din săptămâna trecută au plasat din averea publică a orașului în proprietatea privată a orașului Târgu Secuiesc fosta clădire a Cazărmii Secuiești din strada Independenței. Școala de subofițeri în stil clasic predată în 1822 este cea mai importantă clădire laică a orașului, care necesită o renovare urgentă și conservare.

Va fi reînnoită și lărgită aparatura

Spitalul din Târgu Secuiesc a primit un sprijin guvernamental care însumează o jumătate de milion de euro. Instituția sanitară va putea cumpăra din acești bani aparatură, astfel se oferă posibilitatea de înlocuire a acelor aparate care sunt în folosință deja de mai mult de o jumătate de veac.

De vineri strada Libertății va deveni cu sens unic

S-a terminat reabilitarea străzii Libertății, pe strada intens circulată a ajuns un strat nou de asfalt, firele electrice și alte cabluri ale altor furnizori au ajuns sub pământ, însă simultan cu asta în stradă au fost așezate și noi corpuri de iluminat. Lucrarea care a ținut aproape trei luni acum se apropie de sfârșit, a mai rămas în urmă doar vopsirea unor parcări.