Între 15–17 septembrie, X Balloon Fest va fi organizat pentru a doua oară la Băile Fortyogó din Târgu Secuiesc, unde 12 baloane cu aer cald îi așteaptă pe toți cei care vor să zboare și să se distreze, sosiți atât din afara județului Covasna, cât și din străinătate.

 

„Atracțiile turistice și cele naturale din județ vor fi și ele prezentate prin zborul cu balonul cu aer cald – un serviciu de pe o piață de nișă. O experiență specială și unică pentru cei care aleg să zboare, pe lângă celelalte programe și activități, care îmbogățesc șederea oaspeților” – a subliniat Deák Gyöngyvér, directorul executiv al Asociației pentru Dezvoltarea Turismului în Județul Covasna.

 

Dr. Szabolcs Szilveszter, viceprimarul orașului Târgu Secuiesc, a evidențiat importanța  festivalului baloanelor cu aer cald, care reprezintă un alt eveniment remarcabil din oraș, pe care Primăria Târgu Secuiesc l-a susținut și în acest an. “Nu exagerăm când spunem că evenimentul este o oportunitate turistică uriașă pentru orașul nostru, și în același timp, un spectacol de nedescris pentru vizitatori. Pentru ediția din acest an, ne-am străduit să oferim programe copiilor și familiilor, deoarece școala începe în săptămâna festivalului, ceea ce este o ocazie potrivită pentru petrecerea weekendului împreună cu familia” – a adăugat viceprimarul.

 

Pe lângă spectacolul uluitor al baloanelor cu aer cald și experiența de neuitat, organizatorii pregătesc numeroase alte programe: activități pentru cei mici, târg al producătorilor și meșteșugarilor, meșteșugarilor, foc de tabără și muzică populară, prezentări tematice privind activitățile din cadrul evenimentului, iar cei care doresc și alte experiențe memorabile pot încerca zborul în tandem cu paramotor.

 

Zborurile cu balonul cu aer cald sunt posibile dimineața sau seara, dacă condițiile meteo vor permite. “Este un sentiment îmbucurător să-ți începi ziua la înălțime și să admiri frumusețile naturii. Un total de 12 baloane cu aer cald îi așteaptă pe vizitatori, dintre care baloane cu telecomandă, și echipe de baloane locale și maghiare” – a declarat Kovács Gyula, proprietarul X Balloon Transylvania.

 

Biletele pentru evenimentul de patru zile, pot fi achiziționate la fața locului, iar biletele pentru zbor pe www.xballoon.ro/. Programul poate fi găsit pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/xballoontransylvania.

 

Organizatorul evenimentului este X Balloon Transylvania, Asociația pentru Dezvoltarea Turismului în Județul Covasna, parteneri Consiliul Județean Covasna, Primăria Municipiului Târgu Secuiesc.

 

Sponsorii evenimentului: SKATKART S.R.L, AXIL S.R.L-SCHOCK, JULIUS MEINL S.R.L, PERLA COVASNEI S.R.L, SECUIANA S.A, NEXXON S.R.L, SEPSI VALUE CENTER, SPORT VILÁG S.R.L, GERCOMP

 

(comunicat de presă)

 

Program detaliat

 

VINERI, 15 SEPTEMBRIE

7:00 ZBOR CU BALONUL CU AER CALD

10:00–17:00 HODOR ANDREAACTIVITATE DE CREAȚIE ARTISTICĂ CU PRODUSE DIN LUT POLIMERIC

10:00–14:00 ATELIER DE TURTĂ DULCEdecorare de turtă dulce cu SZÁNTÓ JÓZSEF

10:30 ZUMZĂITSĂ ÎNVĂȚĂM DESPRE ALBINE ȘI APICULTURĂ!

TAMÁS MÁRIA, prezentare interactivă

Locație: Cort de conferințe

11:00–13:30  ASOCIAȚIA ZÖLD NAP CONCURS DE ÎNDEMÂNARE PE BICICLETĂ

Locație: Băile Fortyogó, picnic

11:00  EVENIMENTE CULINARE 

10:00–17:00 ASOCIAȚIA PRO PECTUSJOCURI DE ÎNDEMÂNARE

13:00–14:00  TEATRUL DE PĂPUȘI „RÓZSASZÍNHÁZ” CAPRA CU TREI IEZI

Locație: Cort de conferințe

13:00 UNIVERSITATEA SAPIENTIAEXPERIMENTE INTERACTIVE PENTRU COPII 

14:00–15:00 DEGUSTARE DE MIERE PRODUSE DE LA PRODUCĂTORI LOCALI

16:00  COLȚUL POVEȘTILOR LA POVEȘTI CU BENKŐ ÉVA 

16:00–17:30  CSEREI GYÖNGYVÉREXPERIENȚE DE LA EL CAMINO 

Moderator: Melkuhn Andrea Gizella, pelerin la El Camino, locație: cort de conferințe;

18:00 ATELIER DE DANSFINOM BAND ȘI BENKŐ ÉVA

Locație: Cort de conferințe

19:00 ZBOR CU BALONUL CU AER CALD ȘI ZBOR ANCORAT (RIDICARE)

20:00 FOC DE TABĂRĂ ȘI BEZELE

 

SÂMBĂTĂ, 16 SEPTEMBRIE

7:00  ZBOR CU BALONUL CU AER CALD

11:00 EVENIMENTE CULINARE

11:00–17:00 ATMOSFERA GRANTATĂ DE BRNY

11:00–19:00  ACTIVITĂȚI CU JUCĂRII TRADIȚIONALE DIN LEMN 

12:00–18:00  ASOCIAȚIA ZÖLD NAP EGYESÜLET FAMILIA ACTIVĂ (activități pentru familie)

12:00–18:00  HODOR ANDREAACTIVITATE DE CREAȚIE ARTISTICĂ CU PRODUSE DIN LUT POLIMERIC

12:00–13:30  KOZMA ORSI OLIMPIADA COPILAȘILOR

13:00 – ATELIER DE TEXTILE KREAKIDS STÚDIÓ

14:00–15:00 DESPRE SPORT ÎNVAȚĂ DESPRE CROSSFIT – CU ANTRENORII FERENCZ TAMÁS ȘI KOZMA ORSI 

Moderator: Daczó Hodor Barna ; locație: cort de conferințe

15:00–16:30  ORA DE SPORTCHALLENGE, SAU DEVINO CEL MAI ÎN FORMĂ OM DE LA X BALLOON FEST 

Locație: terenul din fața cortului de conferințe

15:00–17:00 ATELIER DE TURTĂ DULCEdecorare de turtă dulce cu SZÁNTÓ JÓZSEF

15:00 DEGUSTARE DE MIERE PRODUSE DE LA PRODUCĂTORI LOCALI

17:00 ANSAMBLUL TEKERGŐKCONCERT PENTRU COPII

Locație: Cort de conferințe

16:00 YOGA ÎN AER LIBER CU DÉNES BORÓKA / începători

17:00 YOGA ÎN AER LIBER CU DÉNES BORÓKA / avansați 

Locație: Băile Fortyogó, picnic

18:00 DEGUSTARE DE BERE ARTIZANALĂGADO BEER, MUSTAȚĂ, LUCRETIA SCHOONER 

19:00 ZBOR CU BALONUL CU AER CALD ȘI ZBOR ANCORAT (RIDICARE)

19:30 DEGUSTARE DE VIN ȘI BRÂNZETURI VINURI CRICOVA ȘI BRÂNZETURI PUTNOKY-CSICSÓ 

20:30 CINEMA ÎN AER LIBER TOP GUN: MAVERICK (2022)

17:00–23:00  ATMOSFERA GRANTATĂ DE DJ FERY B

 

DUMINICĂ, 17 SEPTEMBRIE

7:00 ZBOR CU BALONUL CU AER CALD 

11:00 EVENIMENTE CULINARE

11:00–17:00 ATMOSFERA GRANTATĂ DE SOUND NOISE

11:00–17:00 ASOCIAȚIA ZÖLD NAP EGYESÜLET FAMILIA ACTIVĂ (activități pentru familie)

12:00 ATELIER DE TEXTILE KREAKIDS STÚDIÓ

13:00–15:00 ATELIER DE TURTĂ DULCEdecorare de turtă dulce cu SZÁNTÓ JÓZSEF

11:00–18:00 ASOCIAȚIA MEȘTEȘUGARILOR DIN TREI SCAUNE MODELARE CU LUT, VOPSIREA MOBILEI, BRODERIE

14:00  DEGUSTARE DE MIERE PRODUSE DE LA PRODUCĂTORI LOCALI

16:00 ATELIER DE TEXTILE KREAKIDS STÚDIÓ

17:00 REZULTATELE CONCURSULUI DE FOTOGRAFII CU BALONUL CU AER CALD

18:00 REZULTATELE CONCURSULUI FAMILIA ACTIVĂ – ASOCIAȚIA ZÖLD NAP EGYESÜLET

19:00 ZBOR CU BALONUL CU AER CALD ȘI ZBOR ANCORAT (RIDICARE)

17:00–23:00 ATMOSFERA GRANTATĂ DE DJ SZABI

 

PROGRAME PERMANENTE

TURĂ OFF-ROAD

TESTEAZĂ BICICLETELE ELECTRICE

DESENE URIAȘE DE COLORAT

PARC DE DISTRACȚII 

TÂRGUL PRODUCĂTORILOR ȘI MEȘTEȘUGARILOR

BUNĂTĂȚI GASTRONOMICE

COLȚ DE FOTOGRAFII

ECHITAȚIE (16–17. septembrie) 

CONCURS DE FOTOGRAFII

TRENULEȚUL X BALLOON( 15. septembrie, vineri, 15:00–19:00 * 16. septembrie, sâmbătă, 11:00–19:00, 17. septembrie, duminică, 11:00–17:00)

Pornire: piața Gábor Áron, Destinație: Băile Fortyogó

PICTURĂ PE FAȚĂ 

ZBORURI TANDEM CU PARAMOTOR

 

BILETELE SE POT ACHIZIȚIONA PE SITE-UL www.xballoon.ro. BILETELE PENTRU ZBOR ANCORAT PUTEȚI LUA LA FAȚA LOCULUI

 


8 septembrie 2023