Azi Clubul Pensionarilor Maassluis de la ora 17 îi felicită cu o întrunire de zi de naștere pe membri săi mai în vârstă de 80 de ani la sediul asociației.

 

În acest an sărbătoresc nouăsprezece persoane, dintre care 17 au între 80-90 ani doi sunt de 93 respectiv 94 de ani. Sărbătorirea celor peste optzeci de ani are în club o tradiție de aproape un deceniu și jumătate. De obicei îi invită pe micii elevi ai unei instituții de învățământ, în anul acesta elevii școlii Turóczy Mózes îi salută pe vârstnicii cu poezii și cântece potrivite ocaziei. La evenimentul care se organizează anual în general participă și acei membrii, care din cauza bolii nu frecventează clubul.

 

La 3 decembrie se pregătesc în Imper, membrii clubului duc cadouri de Moș Nicolae locuitorilor Casei de copii Szent Katalin de tipul Böjte Csaba, iar în ziua de Moș Nicolae, adică la 5 decembrie sărbătoresc cu un program literar, muzică și dans a 15-a aniversare de existență a clubului. La serbare organizată din forțe proprii se înfățișează și corul propriu. La 17 decembrie îi primesc pe copiii Căminului de zi Nr. 3, care vor prezenta în club vicleim.

 

Orosz Anna


Invalid Displayed Gallery


26 noiembrie 2014