Consiliul Local din Târgu Secuiesc și-a ținut ședința ordinară de consiliu la 31 martie, joi seara, la care consilierii au decis în cazul a douăsprezece ordine de zi. Consilierii au retras hotărârea de consiliu referitoare la funcționarea adăpostului de câini datorită unei oferte mai avantajoase, apoi au aprobat asocierea dintre Târgu Secuiesc și Asociația Benji.

 

După cum primarul Bokor Tibor a relatat, de aceea nu sunt mulți câini în Târgu Secuiesc, ca în alte orașe, căci organizațiile civile și până acum și-au efectuat munca. La ședința comisiei economice, contractul original de colaborare s-a modificat într-atât, că cei care au pus în funcțiune azilul nu semestrial, ci trimestrial trebuie să raporteze despre activitatea lor.

 

În următoarea ordine de zi, au votat o hotărâre despre vinderea fără licitație a spațiului de sub numărul 386 din Lunga, în urma acesteia au decis în unanimitate despre modificarea structurii de construcție a spitalului din Târgu Secuiesc. Conform noii legi de impozitare, pentru a putea asigura și pe mai departe pentru locuitorii orașului reducerea de impozit care sună până la 31 iunie, consilierii au aprobat hotărârea de proiect al bugetului care se referă la aceasta. Pe lângă toate acestea, corifeii orașului au aprobat modificarea anexelor hotărârii de consiliu referitoare la închirierea pășunilor, numirea lui Bartha János, consilierul orașului Târgu Secuiesc, pentru participarea la adunarea generală a Gosp Com S.A., aprobarea manifestărilor în aer liber, culturale și sportive care vor fi organizate pe teritoriul orașului Târgu Secuiesc, ordinea de prioritate a cererilor de locuințe, dosarul referitor la comasarea teritoriilor de sub numărul 9 a străzii Petőfi Sándor, apoi și dosarul de cadastru referitor la divizarea spațiului de sub numărul 14-16 din strada Matkó István.


Invalid Displayed Gallery


2 aprilie 2016