În ședința ordinară din luna martie, Consiliul Local al municipiului Târgu Secuiesc a aprobat bugetul orașului pentru acest an. „Orașul curților” are la dispoziție, în acest an, aproape 130 de milioane de lei. Cea mai mare parte a sumei este asigurată de Uniunea Europeană și finanțări guvernamentale specifice.

 

Bugetul pentru 2025 al municipiului Târgu Secuiesc este ceva mai mic decât cel de anul trecut, deoarece mai multe lucrări s-au și finalizat. Însă primăria are, în continuare, un buget substanțial și planuri ambițioase de realizat. Astfel, 56% din sumă va fi alocat dezvoltării, iar 44% cheltuielilor de funcționare.

 

Principalele elemente ale bugetului vor fi cheltuite pentru: funcționare – 12,5 milioane de lei, rambursarea creditelor bancare – 1,9 milioane de lei, educație – 32 milioane de lei, sănătate – 7 milioane de lei, sport și cultură – 16 milioane de lei. Cheltuielile sociale se vor ridica la aproape 12 milioane de lei, iar cele pentru dezvoltare – la peste 21 milioane de lei. Totodată, salubrizării și protecției mediului se vor aloca aproape 6 milioane de lei, iar 15 milioane de lei vor fi cheltuite pentru reabilitarea drumurilor și străzilor.

 

În total, municipalitatea va aloca 68 de milioane de lei pentru investiții, dintre care 26 de milioane de lei sunt destinate finalizării lucrărilor începute anul trecut sau anterior, iar 45 de milioane de lei pentru noi proiecte de investiții.

 

Lista investițiilor

– Renovarea energetică a clădirii Primăriei Municipiului Târgu Secuiesc;

– Asigurarea infrastructurii ITS;

– Construirea de locuințe „NZEB plus” pentru tineri / locuințe de serviciu pentru specialiști din domeniul sănătății și învățământului;

– Construirea și dotarea unei infrastructuri pentru educația timpurie antepreșcolară – grădiniță cu program prelungit;

– Creșterea eficienței energetice a clădirii grădiniței cu program prelungit „Manócska” ;

– Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ, la nivelul întreg municipiului Târgu Secuiesc;

– Elaborarea documentației de planificare urbanistică și teritorială, în format GIS;

– Îmbunătățirea calității vieții locuitorilor (transformarea lacului DAC într-un centru de agrement) ;

– Dezvoltarea infrastructurii pentru transport ecologic – piste pentru biciclete, parteneriat între municipiul Târgu Secuiesc – Comuna Cătălina;

– Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – piste pentru biciclete la nivelul municipiului Târgu Secuiesc – Tinoasa;

– Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – piste pentru biciclete la nivelul Ruseni-Tinoasa;

– Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – piste pentru biciclete la nivelul Tinoasa-Lunga;

– Reabilitarea, extinderea și dotarea Liceului Tehnologic „Apor Péter” ;

– Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public;

– Înființarea, extinderea și modernizarea rețelei inteligente de distribuție a gazelor naturale în municipiul Târgu Secuiesc și satul aparținător Lunga;

– Modernizare și reamenajare str. Grădinii, Cernatului, Kanta, Matkó István, Bod Péter, Primăverii, Curtea 59, 60, 61, 62, str. Nagy Mózes, Școlii, Cimitirului + pista de biciclete până în Sânzieni;

– Creșterea eficienței energetice a Școlii Gimnaziale „Molnár Józsiás” ;

– Finalizarea documentației tehnice pentru reabilitarea Centrului Cultural „Vigadó” ;

– Achiziționarea de utilaje pentru Serviciul Public Local;

– Întocmirea dosarului de licitație pentru dezvoltarea taberelor școlare;

– Amenajarea spațiului exterior al piscinei municipale;

– Proiect: reabilitarea parcului Molnár Józsiás;

– Construirea unui bloc de locuințe ANL pe strada Orbán Balázs;

– Demararea parțială a reamenajării centrului: începerea lucrărilor în fața cazărmii, urmată de reabilitarea fântânii arteziene;

– Pregătirea unui proiect pentru renovarea blocului social;

– Pregătirea dosarului de licitație pentru un parc fotovoltaic;

– Achiziționarea de suporturi de biciclete tip container pentru zonele dintre blocuri;

– Crearea de piste de biciclete suplimentare în oraș;

– Renovarea trotuarului de pe strada 1 Decembrie 1918 și crearea unei piste pentru biciclete între magazinul de piese auto Hella și intersecția Dózsa György;

– Realizarea lucrărilor de alimentare cu energie electrică și gaz pentru noua clădire a incubatorului de afaceri, urmată de darea sa în folosință.

 

Bugetul detaliat găsiți: aici


27 martie 2025