Luna liniștită de ianuarie servește tocmai faptului să planificăm anul. Biroul de Comunicare al Primăriei din Târgu Secuiesc a întocmit lista manifestărilor care vor fi planificate în 2017, dar care se completează firesc cu un șir de alte manifestări, pe care le vor organiza asociațiile și organizațiile locale. Administrația va avea manifestări în lunile obișnuite, adică în februarie, martie, mai, august, octombrie și decembrie, însă în a doua sâmbătă a fiecărei luni rămâne târgul tradițional de produse.

 

La Târgu Secuiesc șirul manifestărilor pornește sâmbătă, la 24 februarie cu Cel mai Carnaval, adică cu carnavalul din oraș. Aici se măsoară cele mai bune două clase ale celor cinci licee din oraș, pentru a se decide cine sunt cele mai bune persoane cu mască în oraș. În martie vor fi acțiuni în cinstea revoluției și luptei pentru libertate de la 1848–49, în seria de programe își va găsi loc concursului de oratori, devenit deja tradițional, Vuiește Martie și va fi concurs de recitări pentru elevii claselor V-VIII. Comemorarea centrală va fi la 15 martie, miercuri, va începe după un scenariu de mai mulți ani la ora 11 cu defilare, apoi va continua cu un program cultural presărat cu discursuri. Comemorarea se va încheia cu programul de gală organizat de Casa de Cultură Vigadó, și care se bucură de la an de an de un succes din ce în ce mai mare.

 

În mai pe cei din Târgu Secuiesc îi așteaptă Zilele Sportive KSE, apoi expoziția de plante ornamentale și târg, cea dintâi între 4–7 mai, cel din urmă va fi cu două săptămâni mai târziu, între 18–21 mai. La 1 iunie va fi ținut ziua copilului în colaborare cu Casa de Cultură Vigadó, în urma acesteia, după o vacanță de vară mai lungă, între 24–27 august vom putea participa la sărbătoarea orășenească Târgul de Toamnă. Seria manifestărilor în spațiu liber continuă cu ziua martirilor din Arad care va fi ținută la 6 octombrie organizată, de regulă, de către elevii și profesorii Liceului Teoretic Nagy Mózes și ai Colegiului Reformat, după care la 23 octombrie ne vom putea prezenta omagiul  în fața eroilor Revoluției de la 1956, pe care îl va pregăti Liceul Teoretic Nagy Mózes. Anul se încheie repetat cu o serie de programe de așteptare a sărbătorii, în cadrul căreia vor fi aprinderea lumânării de Advent, programe culturale, târguri, concerte și ocupații publice.

 

În afară de expoziția de plante ornamentale, la toate evenimentele participarea poate fi făcută fără plată. Data precisă a manifestărilor poate fi urmărită și în calendarul de evenimente al paginii web www.kezdi.ro, iar pe canalul de știri vor fi informați cei interesați despre cele mai proaspete noi știri în ce privește programele.


12 ianuarie 2017