Gospodinele noastre au umplut peste o mie de sarmale

 

Cea mai mare cantitate de sarmale într-un vas – acest record mondial Guiness l-a câștigat Odorheiu Secuiesc în colaborare cu Târgu Secuiesc, Miercurea Ciuc, Gheorgheni și Sfântu Gheorghe. Cu ajutorul a două sute cincizeci de voluntari, printre care gospodinele noastre din Târgu Secuiesc Gál Klára, Pászka Éva, Szántó Éva, Rancz Irén, Deák Irén, Coşa Catarina și Kovács Katalin, la 8 noiembrie s-a născut un record de aproape trei tone.

 

Încă vineri a început munca de pregătire necesară pentru baterea recordului: cei 250 voluntari reprezentanți ale celor cinci orașe partenere, după o pregătire amănunțită și dezinfectare, la ora 22 au început prepararea sarmalelor. Gospodinele noastre au contribuit la record cu 1053 de umpluturi, pe lângă asta au devenit a doua echipă cea mai rapidă, astfel le-au dat o mână de ajutor și tovarășelor lor. Sunt foarte mândre de fructul muncii lor, căci și mulțumită efortului depus, centrul de coordonare din Târgu Secuiesc, precum și centrul de plasament Borosnyay Kamilla vor putea primi, proporțional, ca donație în total 27104 de lei. Scopul acțiunii numite „Record mondial pentru comunitate” a fost de fapt ajutorarea celor cu situație defavorizată. Deși în baterea recordului a contat greutatea unei umpluturi, în ajutorarea celor nevoiași a fost important numărul  acestora, căci magazinul a donat instituțiilor propuse de orașele partenere un leu după fiecare umplutură făcută. pe lângă asta, încă patruzeci instituții sociale, cămin pentru cei fără adăpost, casă de copii, casă de bătrâni au primit ca donație sarmale din cele 2960 kilograme, printre ele Caritas și Crucea Roșie din Târgu Secuiesc (în total 810 de persoane), precum și două case de copii.

 

Gál Klára, cea care a recrutat echipa de voluntari, a relatat că la eveniment a fost până la sfârșit o atmosferă foarte bună, s-a reușit alegerea unei echipe ai cărui membrii au putut conlucra foarte bine, au mâini harnice. Au sosit la fața locului vineri la ora 18, repede au și început munca, sarmalele au fost pregătite până noaptea la ora două. Gospodinele din Târgu Secuiesc, după ce au pregătit partea lor, au mai ajutat încă zece echipe, adăugând la „cotă” circa patru sute de sarmale. Duminică însă, ca membrii unei grupe de 29 de persoane, au ajutat la servirea sarmalelor.

 

Munca de două zile s-a dovedit obositoare, dar a meritat mult, iar duminică seara au adus cină mai multor sute de nevoiași din Târgu Secuiesc. Premergător de asta, pe parcursul zilei au servit sarmale pentru trei mii de oameni. „A fost o revelație mare, când bărbați și femei în vârstă ne-au surâs cu drag s-au aflat și unii care au vrut să-și plătească partea. Cu toții au putut consuma fără limită, cu smântână și pâine de casă” – au spus.

 

Recordul a fost omologat de Annabel Lawday, judecătorul Guinness World Records, care a sosit din Londra la Odorheiu Secuiesc, ca să supravegheze această acțiune. Rețeta sarmalelor de record mondial a fost asigurată de Benedek Árpád, meșterul bucătar din Gheorgheni, care a fost ajutat în acest proces de alți treisprezece meșteri bucătari.


Invalid Displayed Gallery


12 noiembrie 2014