Consiliul Local Târgu Secuiesc și-a ținut ieri joi ședința lunară de consiliu, la care una dintre cele mai importante teme a fost sprijinirea intenției de construire a teraselor de către unitățile întreprinderilor de hoteluri și restaurante. Pe lângă asta, a fost modificată hotărârea referitoare la parcare și au fost aprobate plafonul și cheltuielile locuințelor care pot fi date în chirie tinerilor.

 

La ședința sa din martie Consiliul Local  a trebuit să decidă despre 15 puncte de pe ordinea de zi. În raportul său primarul Bokor Tibor a dat amănunte – în punctele unu și doi imobilul de la numărul 10 din strada Abatorului a fost trecut în domeniul public a orașului Târgu Secuiesc, de asta a fost nevoie pentru a putea începe construirea unei case familiale care urmează a fi  înființată de către Consiliul Județean Covasna și de Asistența Socială și Protecția Copilului. După asta imobilul de la numărul 9 din strada Ady Endre, adică casa civilă a fost trecut din domeniul public în domeniul privat a orașului, acest lucru a fost necesar pentru asociațiile civile să-l poată lua în chirie și în viitor. În continuare au fost aprobate cheltuielile actualizate la cea de-a treia fază a lucrărilor de lărgire a rețelei de apă și de canalizare, precum și pentru lucrările de reînnoire a străzii Bem József.

 

În curând la Târgu Secuiesc va începe construirea  locuințelor care vor putea fi date în chirie tinerilor, aici primăria și-a asumat aranjarea terenului, formarea parcărilor și înființarea zonelor verzi, pentru asta au fost votate proiectul și cheltuielile. După asta au decis despre referința de preț a materialului lemnos care provine din pădurea orașului Târgu Secuiesc, apoi despre vânzarea acestuia, precum și despre închirierea pășunilor aparținătoare municipiului.  

 

În punctul 11 a fost modificată hotărârea de consiliu referitoare la parcare. Conform noii hotărâri, acele persoane, care au cumpărat abonament pe un an, însă n-au putut utiliza abonamentul din cauza stării de urgență sau din cauza unei situații neprevăzute, abonamentul se va prelungi automat cu lunile pierdute.

 

În punctul 12 consilierii au aprobat o hotărâre care spune, că unitățile întreprinderilor de hoteluri și restaurante care funcționează în centru vor avea parte de o reducere de impozit de 50% în cazul în care acceptă construirea unei locații de terasă. Reducerea este valabilă pentru primul an de funcționare a terasei și trebuie să fie construită conform proiectului comandat de către primărie. Proiectul va fi pus la dispoziție gratis de către primărie tuturor celor interesați.

 

Primăria Târgu Secuiesc planifică, conform legilor aflate în vigoare, înființarea unei firme de serviciu public local al cărei proces a demarat anul trecut, însă Prefectura, referindu-se la anormalitate, a atacat hotărârea de consiliu. Cu scopul cercetării, hotărârea de consiliu a ajuns din nou pe ordinea de zi. Corifeii orașului au votat toate hotărârile de consiliu.


22 martie 2021