Dragostea presupune prezența a doi oameni, dar ce se întâmplă atunci, dacă sunt trei sau eventual patru. Deci, începând de aici situația se complică. Premiera comediei lui Pierre Carlet de Chamblain de Marivaux cu titlul A doua iubire neașteptată va putea fi vizionată la 31 decembrie, joi de la ora 18 în sala mare a Casei de Cultură Vigadó.

 

O marchiză văduvă solitară, dar aflată în deplinătatea vieții balansează „pe firul moralei”, atunci când despre un cavaler simpatic ei iese la iveală că nici ea nu îi este indiferentă. Atunci începe un joc de iubire călăuzit de simțuri, în care cuvintele nerostite se îndeasă în întâlniri sufocante, aproape insuportabile, în care îndoiala intervine în posibilitatea regăsirii unul altuia. Atunci când întâlnirea ar putea avea loc, totdeauna apare un cuvânt rău interpretat, o idee explicată greșit, care acordă teren îndoielii, ajutând-o aproape la victorie pe aceasta. În aceste momente instabile cu un foarte bun simț de dramaturgie apare un conte filfizon sau un bibliotecar atotștiutor și deși iubirea e de origine sufletească, totuși e de necesitate trupească, astfel întoarcerea spre mai bine a istoriei lor depinde de clipe. Suntem martorii auzului și vederii „bătăliilor” cuvintelor înșirate și formulate cu măiestrie. Situațiile și textele strălucit întârziate asigură multe posibilități pentru accesarea istoriei de pe latura umorului, se desprinde acea situație de comedie clasică, în care noi, spectatorii, știm mai mult despre personaje, decât ei înșiși, astfel pătrundem mai bine în posibilitățile de cotitură a situațiilor, așa istoria ne încorporează, îndemnându-ne să ne depunem votul pe lângă câte un personaj.

 

Nașterea spectacolului a fost sprijinită de Bethlen Gábor Alapkezelő Zrt. Biletele de intrare pot fi procurate la prețul de 25 de lei în biroul de relații cu publicul al Casei de Cultură Vigadó de luni până joi între orele 8 și 19, vineri între orele 8 și 15, precum și cu o oră înainte de spectacol. Posibilitate de rezervare de locuri la numerele de telefon 0267 360 179 sau 0729 058 197.

 

Distribuție de roluri:

MARCHIZA, văduvă – BAJKÓ EDINA e.h.

Cavalerul – VASS CSABA m.v.

Contele – ORBÁN LAVENTE m.v.

Lisette, confidenta lui MARCHIZA – GULÁCSI ZSUZSANNA m.v.

Lubin, valetul Contelui – KOVÁCS BOTOND m.v.

Domnul Hortensius , învățătorul casei – LÁSZLÓ KÁROLY m.v.

Regizor: CSURULYA CSONGOR


Invalid Displayed Gallery


23 decembrie 2015