Programul Didactic de un mare succes Academia de Argint este accesibil acum și la Târgu Secuiesc pentru cei cu vârsta de peste 50 de ani, căci din 16 februarie 2017 se pot face înscrieri la seria de programe gratuite.

 

Descrierea programului

 

Universitatea Sapientia din Miercurea Ciuc a demarat în anul școlar 2015/2016 Programul Didactic Academia de Argint pentru cei cu vârsta de peste 50 de ani. Urmând exemplul Europei occidentale, respectiv pe cel al universității noastre partenere din Ungaria, din 2015 am programat o nouă serie de expuneri, al căror public țintit au fost cei care aparțin categoriei de vârstă de peste 50 de ani din Miercurea Ciuc și din localitățile din împrejurimi.     

 

În anul școlar 2015/2016 programul a demarat cu 250 de participanți, apoi spre marea noastră surprindere în anul școlar 2016/2017 numărul celor care s-au prezentat a atins numărul de peste 600 de persoane, ceea ce a pus instituția noastră în fața unei mari provocări. Astfel în Miercurea Ciuc Academia de Argint își desfășoară activitatea în două grupe, cu aproape 600 de persoane.

 

Văzând succesul programului din Miercurea Ciuc, Primăria Târgu Secuiesc a invitat universitatea ca, potrivit posibilităților, să realizeze programul și la Târgu Secuiesc. Astfel s-a format cooperarea și s-a realizat Programul Didactic de un mare succes Academia de Argint deja și la Târgu Secuiesc. Cel de-al treilea partener este Asociația Soare Verde, care contribuie de asemenea cu o experiență de specialitate la realizarea proiectului. Susținătorul manifestării este Fundația Pro Sanitate din Târgu Secuiesc.

 

Pe parcursul programului vor fi numeroase expuneri, care vor trezi interesul, totodată participanții vor primi sfaturi utile. Printre prezentatorii noștri figurează atât nume din țară, cât și din străinătate, cu scopul de a putea oferi celor interesați un program de un nivel cât mai înalt.

 

Planificăm expuneri de șaizeci de minute, la finele cărora să fie posibilitate de a adresa întrebări și de a le dezbate.

 

 

Cui se adresează programul?

Programul Academia de Argint se adresează tuturor persoanelor cu vârsta de peste 50 de ani, care ar participa cu drag la expunerile noastre organizate gratuit, totodată locuiește la Târgu Secuiesc sau în împrejurimi.

 

Durata planificată a programului

În cel de-al doilea semestru al anului școlar 2016/2017, începând din 23 februarie, pe fiecare joi a celei de a doua săptămâni planificăm expuneri. Cursantul Academiei de Argint, care frecventează 70% din expuneri, la sfârșitul anului va primi certificat.

 

23 februarie 2017 Festivitate de deschidere și înregistrare (locație: Casa de Cultură Vígadó), expunere: Eu, ca eroul propriei mele povești – Dr. Kádár Annamária, lectorul Universității Babeș-Bolyai.

 

23 martie 2017 Microorganisme, care trăiesc în noi – Dr. Mara Gyöngyvér, conferențiarul Universității Sapientia din Miercurea Ciuc.

 

23 martie 2017 Alimentare/gastronomie sănătoasă și/sau modernă – tradiții maghiare – Gundel János, profesorul Universității Economice din Budapesta.

 

6 aprilie 2017 – se află încă în discuție

 

20 aprilie 2017 Apariția corupției media (2004-2013): Rezultatele unei cercetări comparative internaționale – Dr. Szántó Zoltán, prorectorul Universității Corvinus din Budapesta.

 

4 mai 2017 Mint politicienii? – Dr. Bakk Miklós, conferențiarul universitar al Universității Sapientia din Cluj

 

18 mai 2017 Care este viitorul lecturii în secolul al 21-lea? – Dr. Tapodi Zsuzsa, conferențiarul universitar al Universității Sapientia din Miercurea Ciuc.

 

Taxa programului:

Seria de expuneri organizate în cadrul programului Academia de Argint este gratuită, cei înscriși pot participa gratuit și benevol.

 

Data și locul programului:

În fiecare joi a celei de-a doua săptămâni în Casa de Cultură Vigadó din Târgu Secuiesc de la ora 16:30.

 

Înscrierea la program:

Cei interesați își pot semnala intenția de participare prin completarea formularului de înscriere până la 16 februarie 2017. Formularul de înscriere poate fi găsit pe pagina web a universității (csik.sapientia.ro) și în format online, precum și la poarta Casei de Cultură Vigadó și la instituțiile partenere! Vă rugăm să depuneți formularele de înscriere completate la poarta Casei de Cultură Vigadó, în cutia de colectare indicată pentru asta.

 

Solicitarea de informații ulterioare:

în e-mail: csikiadel@sapientia.ro

la telefon: 0266-314.657 sau 0722-543.022



8 februarie 2017