S-a terminat reabilitarea străzii Libertății, pe strada intens circulată a ajuns un strat nou de asfalt, firele electrice și alte cabluri ale altor furnizori au ajuns sub pământ, însă simultan cu asta în stradă au fost așezate și noi corpuri de iluminat. Lucrarea care a ținut aproape trei luni acum se apropie de sfârșit, a mai rămas în urmă doar vopsirea unor parcări. Angajații Primăriei însă au început și așezarea panourilor de semnalizare, astfel de la 4 noiembrie, vineri strada Libertății va deveni cu sens unic.

 

Va fi bine să fiți atenți dacă luați direcția spre strada Libertății, căci de vineri strada va putea fi accesibilă doar dintr-o singură direcție. Poliției Rutieră și Poliția Locală va atenționa încă 2-3 săptămâni pe acei automobiliști, cărora le-ar scăpa eventual modificarea circulației. Atât ține și timpul de răbdare, în această perioadă nimeni nu va fi amendat.

 

Lucrări ulterioare în oraș

 

În acele părți ale orașului, unde s-a deteriorat starea drumurilor și s-au format hârtoape, a început astuparea gropilor, respectiv au loc lucrări de reparație a drumului și de reînnoire a trotuarului în strada Nouă, pe care va ajunge încă în anul acesta un strat nou de asfalt. Conform informației primarului Bokor Tibor, în caz că și timpul permite, încă în anul acesta va fi terminată asfaltarea unor părți din Ruseni și va fi reabilitată și strada Szabó Jenő, care de asemenea va deveni cu sens unic după reînnoire.



3 noiembrie 2016